Izvorul

Dintre munţi ale Tale izvoare
Cu-a lor apă cristalină te-mbie,
Ele-apoi îşi formeaz-o cărare
Ajungând la mănoasa câmpie.

Câte vieţi, izvoraşul salvează?
Câţi copaci stau la poală mereu!
Se înalţă apoi dându-i slavă,
Unui singur măreţ Dumnezeu.

Iar câmpia întinsă, pădurea,
Se închină la Cel Prea-înalt!
Pentru apa primită întruna
onoare dă mare-lui Împărat.

După vuietul mare, furtună,
Se împrăştie nori cei grei!
Iar stoluri de păsări se-adună,
Dând concert pentru apa din ei.

Se văd munţi înalţi şi pletoşi
Cu piscuri ascunse-ntre nori!
Statui au rămas dar făloşi,
Strălucesc de zăpadă în zori.

Tot ce văd e a Ta măreţie
nu sunt pictori s-o poată-arăta.
Nu-s poieţi în versuri să scrie
Cât de mare e, lucrarea Ta.

Mă unesc cu întreaga natură
Să Te laud că eşti Dumnezeu.
Tu mai pus mai presus în structură
Mi-ai dat dreptul să fiu Fiul Tău.


9/3/2003GL