Ascuns de ochii adumbriti subtil, prin vraja celor ce sunt numai fum si vis,
A inselat dibaci Satan pe primul om, sa-si schimbe-n iad eternul paradis.
Ca cei salbatici care isi vindeau bucati de aur pe-acele cioburi de oglinde sparte,
Si-a dat Adam pe-o licarire doar de-o clipa dreptul la viata care nu cunoaste moarte.
Credea Adam ca poate pentru-o clipa sa joace si el rolul de actor,
Legand numai formal prietenie cu cel ce-a fost un razvratit si-nselator.
Stia el despre Dumnezeu ca poate sa scape omul teafar si nevatamat.
Din mijlocul cuptorului incins de flacari; dar vezi, nu si pe cel ce singur s-a bagat.
El ignorase adevarul care spune: cand pui carbuni aprinsi in san, iei foc.
Domnul nu vrea si nici nu poate sa salveze pe cel ce de porunca-si bate joc.
Vorbind astfel din punctu-acesta de vedere, uitandu-ne retrospectiv in omenire,
Ramanem consternati de indignare, aprinsi de ciuda si mai, mai si de uimire.
Pornind de la Adam spre noi incoace, iata-l pe Avraam, parintele cel credincios,
Se leaga cu Satana in Egipt, facandu-se pentru o clipa mincinos.
Stiindu-se ca-i aparat de Dumnezeu ce-i dase prin promisiune tara Canaan,
Coboara in Egipt unde printr-o minciuna se imprieteneste cu Satan.
Satan a vrut numai sa-si scoata prada din Canaanul cel de ceruri ocrotit,
C-apoi i-a dat lui Avraam bani si avere, tot ce-a vazut cu ochii si tot ce-a poftit.
Dar de, Satana, cat ar fi el de satana, n-o sa se lase pacalit de-un muritor,
Ci-i da-ntre toate si pe egipteanca Agar - izvor de chin si pentru el si pentru-ntregul lui popor.
Caci, stiti, Satana are si el bunul simt, iar pe aceia care-i dau prietenia lor in dar,
Ii rasplateste inapoi si el cu tot ce are: durere, chin cu foc si cu un nesfarsit amar.
Trec anii. Avraam are nepoti care continua traditia-i stramoseasca.
Iata-l pe Iacov cel siret, nerabdator, grabindu-se sa se-mprieteneasca
Cu Lucifer cand jefuieste pe Esau printr-o minciuna spusa-n casa lui Isac,
Drept pentru care diavolul l-a rasplatit si el, nu cu-o-nselare, doua, ci c-un sac.
El cu Satana se-mprietenise doar pentru o zi: in ziua cand pe Isaac l-a pacalit,
Dar rasplatirile din partea lui Satan o viata-ntreaga, pana in Egipt, l-au insotit.
Caci dupa cum spuneam in cele de mai sus, Satana-i darnic si marinimos;
Tu ii declari prietenie numai pentru-o zi, dar el te chinuie o viata-ntreaga-aicea jos.
Venind cu cercetarile mai in aproape, priviti pe David, imparat in Israel.
Asa un credincios cum a fost David se pare ca n-ai sa mai vezi altul la fel.
A fost o zi, doar una-n toata viata lui, cand nu s-a dus la lupta cu cel rau,
Si-atunci Satan, atent cum ii e felul, l-a socotit pe David drept amic al sau.
Si nu se poate - se gandea intunecatul, sa-mi las un aliat nerasplatit.
Astfel, avand pe David aliat cu el prin lene, tot ce-a avut mai bun pe loc i-a oferit.
Dar bietul David, socotind ca-l pacaleste pe Lucifer cu-o noapte de placere,
S-a pomenit ca el e pacalitul, platind trei ceasuri cu-o viata plina de durere.
Venind mai inspre noi, in era noastra, avem exemplul cel mai izbitor,
Care din cate s-au despasurat la noi pe Terra, din toate-i cel mai inspaimantator.
Suntem in timpul judecatii lui Isus. Paganu-acela de judecator roman, Pilat,
Nu cunoscuse ura de iudeu religios si sa Il scape pe Isus de rastignire a-ncercat.
Dar vezi, nu e destul sa nu urasti pe cineva, caci daca nu te mistuie-al iubirii sfinte jar,
La prima cerere care-ti pretinde sacrificiu nu te sfiesti sa-l pui in mare graba pe altar.
Dar in sfarsit, nu de Pilat vorbim acuma noi, ci de iudeul care se dadea ca e crestin
Si care-n loc sa Il primeasca pe Mesia, ii poarta ura celui mai otravitor venin.
Aprinsi de neagra-aceea ura de partida, ei singuri se aliniaza celui rau,
Care le canta muzica sinistra-a urii lor, iar ei danseaza-n ritm de foc pe placul sau.
Si se consuma-acum cel mai dramatic moment din cate a vazut Terra vreodata,
Ceea ce-atrage dupa sine-n consecinta pedeapsa cea mai grea si cea mai blestemata.
Iudeii, care pretindeau ca aparau pe Dumnezeu de blasfemia lui Hristos,
Comit ei insisi impotriva DUmnezeului din cer pacatul cel mai las, mai josnic si scarbos.
Cand Dumnezeu le mai acorda inca-o sansa sa-L recunoasca totusi rege si stapan,
Se leapada de El strigand ca n-au alt rege decat pe Cezar, un contucator roman, pagan.
O, vai de voi iudei nefericiti! Voi, pentru-o clipa de manie trecatoare,
Voi v-ati cerut pedeapsa cea mai grea care-a lovit vreun neam din cate au trait sub soare.
Voi n-ati iubit nicicand pe Dumnezeu cu-adevarat; cat despre Cezar, nici atat macar vreodata,
Ci tot ce-ati vrut s-aveti pe urma lor a fost placeri, un ban mai mult si slava cea desarta.
Si v-ati grabit, manati de firea veche, blestemata, strunita din culise de sarpele hapsan,
Sa ziceti ca n-aveti alt imparat decat pe Cezar, varandu-va astfel carbunii-aprinsi in san.
Voi doar o zi v-ati vrut prieteni lui Satana, pana L-ati coborat in groapa pe Hristos;
Dar el, Satan, o, vai de cate veacuri inca, va chinuie ne-ndurator si vai, cat de cainos!
Acum, lasandu-i pe iudei sa isi inghita-amarul, haideti sa ne gandim putin de-asemeni si la noi,
Ca invatand din experienta lor cea trista si nefasta, sa ne ferim de-amarul inghitit cu greu de ei.
Alegerea noi suntem cei care o facem, chiar daca vrem, chiar daca nu vrem, in fiecare clipa.
Principiu-alegerii e cat se poate de usor: placerea firii duce sufletu-n risipa.
De-aceea trebuie sa fim mereu, mereu atenti, caci alegandu-l prin placerea firii pe Cezarul,
Il dam la moarte pe Isus Hristos - si-apoi ce trist... noi singuri alungam de la noi harul.
Vreau de aceea sa ma lepad de-azi de tot ce e firesc in mine, ca astfel, cerand moarte dusmanoasa lui Cezarul,
Sa slobozesc zagazul vietii Tale care-asteapta sa toarne-n mine ceru-ntreg cu vesnicia lui si harul!