M-a trezit
Ioan 3:17 „Dumnezeu, în adevăr,
n-a trimis pe Fiul Său în lume
ca să judece lumea, ci ca lumea
să fie mântuită prin El.
*****
Doream o haină albă din in subţire,
Ţesută cu migală din firul de iubire.
Crezut-am că am dreptul să o-mbrac,
Nu-nţelesesem că eram fire de drac.
Nu vedeam ridurile negrelor păcate,
Credeam că-s fiica binelui şi am dreptate.
Nu vedeam inima zdreanţă neagră, urâtă
Şi că eram în pădurea mândriei pierdută.
Dar puse înainte-mi Domnul, oglinda,
Scriptura-mi arăta păcatul cât grinda.
Şi-un decor de groază din beznă ivit,
Din somnul de moarte, m-a trezit.
Şi zgura firii vechi, mi-a fost spălată,
Am devenit fiică de Dumnezeu, înfiată.
Şi mi-au căzut de pe ochi, solzii de fier,
Să văd clar calea care mă duce spre cer,
Pe care, a pregătit-o însuşi Isus Hristos.
Glasul Lui plin de iubire, blând şi duios
Mi-a dezvăluit taina din jertfa iubirii,
La Calvar pe Golgota, Harul mântuirii.
(Ioan 3:16)
„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea,
că a dat pe singurul Lui Fiu,"
„pentru ca oricine crede în El, să nu piară,
ci să aibă viaţa veşnică."
Şi-am descoperit taina despre salvare,
Că nu meritam a îndurării revărsare.
Şi-n pieptul meu pâlpâia sublimul jar,
Ce-mi puse-n inimă, al fericirii har.
Şi-am cunoscut al păcii nimb adus,
De Soarele dreptăţii, Luceafărul Isus.
M-a vindecat eternul Har Dumnezeiesc,
De lepra păcatului, ca să pot să trăiesc.
Cu borangic de dor, mi-a ţesut în taină,
Din in subţire, cea mai frumoasă haină.
A pus în firul alb întreaga iubire Agape,
Nimic de El, să nu mă poată desparte.
Mi-a dat să beau din izvorul de apă vie,
Să-mi fie sete, numai după veşnicie.
Ma-nveşmântat în strai de sărbătoare,
Ca să urmez lumina veşnicului Soare.
Amin!