Te-am cunoscut în vremea când în viaţa mea,
De tine aveam nevoie, cum poate n-ai ştiut;
Eram înfometată şi cu dorinţă grea,
Însă, mult prea mult a fost ce am cerut.
Mi te-arătaseşi înainte, când într-o rugă înălţam
Dorinţa mea cu tril funest, ca solitudinea-mi să zboare...
Şi te-am văzut pe tine atunci, atunci când suspinam
Printre petale cristaline şi cu gust de sare.
A fost firesc iubindu-te pe loc,
Din clipa dăruindu-te în chip real...
Crezusem că Domnul mi-a îngăduit noroc,
Tu mi-ai părut un înger căzut din magistral.
A început fără-nceput...cum n-ar fi fost să fie...
Robită fost-am în iubire prin al tău surâs;
Şi fără luptă m-am predat întru totul ţie,
Iar tu de-atunci mi-ai dăruit doar plânsete prin râs.
Prima şi ultima văpaie, tu a fost să fii...
Şi viciată-am fost de tine prin ignoranţa mândră;
De-aş fi ştiu din timp, n-aş fi chemat să vii
Şi n-ai mai fi-nnegrit lumina-mi din armură.
Latent eu început-am a ofili la scurtă vreme,
Când ai strivit un dar al meu cel mai sublim...
Nici un regret sau lacrimă nu ai simţit să-ţi cheme
Conştiinţa moartă a-ţi cânta sordid.
Şi doar iubire îţi cerusem...atât mi-era de-ajuns...
Dar inima-ţi de piatră n-a vrut tu să răspunzi
La tot ce-ţi dăruisem...descoperit şi-ascuns...
Fost-a pentru tine prea mult doar să auzi!
Prin adevăr şi puritate tu m-ai pustiit...
Ţie dăruindu-le cu inimă divină!
Fost-am al vieţii tale înger trimis din infinit,
Ce nu l-ai primit, căci nu aveai lumină.
Şi m-am rugat la Dumnezeu să te întoarcă Acasă,
De unde toţi plecarăm mai înainte de-a veni...
Să capeţi suflet viu şi inimă frumoasă
Şi să găseşti lumina prin care poţi iubi.
Fost-am măcar o dată vie în egoista-ţi viaţă...?
M-ai îngropat când ai simţit că-ţi înfloresc în suflet!
Prin al tău spirit rece şi inimă de gheaţă,
Ucis-ai îngerul...cu el şi al tău cuget.
Îndrăgostită fost-am eu de chip de înger într-un om,
A fost capcană ...şi-am căzut, iubind nemărginit...
Un înger, dar înger căzut, prin suflet ajuns demon,
Pe orişicine, oriunde trece...rănind pân’ la sfârşit.
Dar ai ales să ai alt drum. Acelaşi de ieri, drumul tău de ceaţă;
Cu ochi deschişi şi fără văz, robindu-te prin ce nu crezi...
Doar fumul este împărat în a ta mică viaţă,
Prin faptele de ieri şi-acum pe care nu le vezi...
Azi înţeles-am eu că un destin e scris,
Când Dumnezeu te cheamă, aleşii prind de veste...
Mă rog ca al tău rău să ardă în abis,
În focul de Iertare care te sfinţeşte.