8 Martie
Se-ndreaptă înspre calendar mămica,
Şi mai atentă astăzi î-l priveşte,
Privirile-i se-opresc pe pătrăţica,
În care scrie ,,8" şi-apoi zâmbeşte.
Priveşte pe fereastră spre portiţă,
Şi inima în piept parcă-i tresare.
Curând vin pruncii de la grădiniţă,
Şi va primi un zâmbet şi o floare.
Odorul ei va scoate din gentuţă,
Un pliculeţ pictat cu gingăşie,
În care-a pus cu mâna lui micuţă,
Un bileţel frumos pe care scrie:
,, 8 Martie" în strai de sărbătoare,
E ziua ta mămica mea iubită,
Primeşte-n dar din partea mea o floare,
Şi toată viaţa ta ,,Fii fericită"
În colţul ochiului o lacrimă se-arată,
Un semn de nedescrisă bucurie,
Fiinţă dragă, mamă minunată,
Frumoasă amintire din pruncie.
O văd şi astăzi stând lângă fereastră.
Când vor veni copiii mei se-ntreabă?
Dar noi suntem plecaţi şi-n lumea noastră,
E parcă prea mult stres, prea multă grabă.
,, 8 Martie" şi-o mamă-ndurerată,
E prea departe să-i trimit o floare,
I-aş spune ,,Te iubesc" ca altădată,
Dar nici măcar un telefon nu are.
De-aceea pun un gând iar pe hârtie,
Şi-o rugăciune -nalţ spre Creatorul,
Să-i de-a măicuţei mele bucurie,
Să-i şteargă-n suflet lacrima şi dorul.
8 Martie 2008 Ilie Belciu