Icoana
de Bălăşanu Constantin
Ca să îmi dezvolt ideea, voi face un mărunt ocol,
Amintindu-vă că lumea mereu şi-a găsit simbol.
Trăsnetul şi apoi focul, slăveau acei din caverne
Ca apoi, în era noastră, s-avem simboluri eterne,
Nu impuse de aiurea ci cum mai demult s-a spus,
Ele dăinuie în lume de când crucea şi-o căra Iisus.
Să se înţeleagă lesne, steagul drept simbol voi lua,
Care, pentru orice naţiune, există cât există ea.
Colorat, o ţesătură, într-o suliţă de lemn înfiptă,
Acest simbol, mult drag nouă, ŢARA el o reprezintă.
Când tânărul chemat de ţară îşi ia arma din rastel,
El îşi jură a sa credinţă privind demn către drapel
Si apoi, cuprins de înflăcărare, cu evlavie îl sărută.
La chemarea sacră a ţării, cu el va porni la luptă.
In cumplita încleştare a luptei, cu dârzenie şi zel,
Toţi ce au jurat s-o facă vor muri demn pentru el.
Că acesta-i adevărul, cred că n-am vreun oponent,
O spun risipitele morminte peste tot pe continent.
Voi închide acum ocolul şi te las să judeci singur,
Steagu-i ŢARA, nu-i o cârpă oarecare, să fii sigur!
Drumeţind în viaţa noastră, observăm cu admiraţie
Peste tot în jurul nostru, minuni dăruite de Creaţie.
Când priveşti o simplă floare, de nu eşti cumva ateu,
Vei vedea o minunăţie, îl poţi vedea pe Dumnezeu.
De admiri munţi şi oceane, pâinea scoasă din cuptor,
Singur, copleşit, mut de uimire, vei slăvi pe Creator.
Poate o lungesc cu vorba, răbdarea la încercare pun,
Dar un exerciţiu simplu, dragi confraţi eu vă propun,
Când desculţ la a Sa venire Dumnezeu s-a întrupat,
Si călcând lutul Galileei paşii sfinţi s-au imprimat,
Nu ştiu cum, printr-o minune, ar ajunge până la noi
Urma tălpii Sale sfinte, imprimată în noroi,
Cine ar cuteza să afirme de cei ce umili se închină
Sărutând, plini de smerenie, urma pasului din tină,
Că se ploconesc la idoli, şi, pe acel semn din noroi,
Cine ar cuteza să-l fărâme aruncâdu-l la gunoi?
Vă asigur că mulţimea, chiar acel ce îşi spune ateu,
Vor privi urma din tină ca la însuşi Dumnezeu.
Te întreb acum pe tine, ce îndrăzneşti cu ignoranţă
Să combaţi plin de ardoare a icoanei importanţă,
Că prezenţa ei în şcoală, este o discriminare,
Cheamă-ţi chiar acum părinţii şi pune-le o întrebare,
Să-i întrebi tu, dacă aceştia, împreună cu a lor fraţi,
Cât timp au trecut prin viaţă, s-au simţit discriminaţi,
Cum de voi, în lumea noastră, exagerat de tolerantă,
Susţineţi o cauză strâmbă, putem spune, aberantă.
Vouă, dar pentru mulţi alţii cu argumente fel de fel:
Nu-i pictură o icoană, vezi ce am spus despre drapel;
Vreo troiţă în drumul vostru, sunt sigur că aţi văzut,
Nu-i un idol de închinare, este urma Pasului din lut.
Iaşi 9 septembrie 2007