Pe pamantul firii
Cu atatea pacate,
A venit Floarea Iubirii
Alunecand printre astre.
A atins lin
Cu trupul ei sfant,
Florile cu venin
Ce cresteau pe pamant.
Ea, Floarea Iubirii,
Al Dumnezeirii dar,
A venit in lume
Ca un margaritar.
A umblat prin tina
Vorbind mereu cu har,
Iar omenirea ingropata-n vina
O rasplatea cu-amar.
Iubirea curata
Ajunsa in vale,
A fost de praf inecata,
Cuprinsa de jale!
Petale imaculate
Ea raspandea pe cale,
Dar de om au fost calcate
Si strivite in picioare.
Sub talpa grea
De atata rautate,
Petalele de nea
Ramaneau inmiresmate.
Mireasma lor scumpa
Plutea printre ciulini
Cand Floarea plapanda
Era strapunsa de spini.
Durerea lovea
Trupul ei sfant,
Dar Iubirea traia,
Iertare-aducand.
***
Rautatea adunata manunchi
S-a napustit asupra Iubirii
Si vai! a pravalit-o-genunchi
Si a acoperit-o cu pacatele firii.
Pacatul cu ura
A lovit Floarea cea cruda,
Plina de seva,
Punand-o pe lemn de osanda.
Picuri de seva
A lasat Floarea Iubirii sa cada.
Si au cazut picurii rosii
Peste lumea intreaga.
Iubirea se inalta cu biruinta
Peste pacatul firii,
Lasand pe pamant o credinta
In puterea Iubirii.
Acum apar zorile
In gradina cea sumbra.
Imbobocesc florile
Semanate in urma.
Rautatea striga de spaima:
A pironit Floarea Iubirii,
Aruncand-o in umbra,
Iar acum au rasarit mii.
Gradina a renascut in vale!
Au murit florile firii.
Sub razele calde de soare
Apar mii de flori ale Iubirii.