A fost candva...demult...
In ere-ndepartate,
El, Vesnicul Cuvant
Plutind usor pe ape.
Si din etern, din neguri,
A aparut un bob.
Atat era Pamantul:
Un fir de praf, doar colb!
Particule s-au adunat
Atom langa atom,
Iar glasul ca de tunet
L-a pravalit in gol.
Acolo, in universul
Mereu intunecat,
Ilustrul Creator
Atunci l-a asezat.
Si a facut lumina
In negura de jar!
A fost o zi senina
Si noapte apoi iar.
Cuvantul a rostit
O noua afirmare;
Apele s-au despartit
Iar cerul de azur apare.
Si-a fost o noapte fara stele
Si-o dimineata iar.
In ziua urmatoare
Lucra Domnul cu har.
Cuvantul ca de tunet
Rasuna iar si iar!
Si a facut uscatul
Si marea de clestar.
Si a facut sa cresca
Din pulberea de tina,
Verdeata, pomi si iarba
Cat timp a fost lumina.
Cand seara a venit
Pe-ntiderea de jar,
O zi iar s-a sfarsit
Si noaptea venea iar.
Apoi Cuvantul Vesnic
Facu luminatori
Si-i aseza vremelnic
Pe cerul fara nori.
Soarele lumina ziua,
Apoi el apunea,
Iar noaptea venea luna
Si iarasi lumina.
A fost o zi cu soare
Si-o noapte fara nori,
O noapte-ncantatoare,
Cu stele si culori.
Pe mantia cea sumbra
A noptii-ntunecate,
Stralucitoarea luna
Plutea usor pe ape.
In zari indepartate
Se vede-ntaia oara
Un rasarit de soare
Pe marea cea amara.
Pentru a cincea oara
Cuvantul a rostit
O noua, grea ,porunca,
Cu glasul mai rastit:
"Sa creasca pe pamant
Multimi de vietuitoare!
De pesti sa misune oricand
Oricare rau sau mare!
Iar pasari fara numar
Sa zboare, sa se-nalte,
Pe-ntinsul cer albastru,
Si iarasi sa coboare!"
Si iar a fost o seara,
Si-o dimineata iar!
Si pentru-a sasea oara
Lucra Stapanul dar.
Acum facut-a El
Tot soiul de jivine:
Un leu, un cal, un miel
Si poate-apoi un caine.
Rand pe rand, pe toate
El le facea mereu,
Caci toate-au fost create
De insusi Dumnezeu!
Din pulbere de tina
Un om El a creat.
L-a pus apoi-n lumina
De slava-ncoronat.
Avea suflu de viata
Din Duhul Celui Sfant
Si a primit o soata
Prieten pe pamant.
Era un om perfect,
Fara cusur sau vina.
El auzea concret
Vocea Lui divina.
In fiecare zi,
In zorii diminetii,
Vorbea cu Dumnezeu
El, dadatorul vietii!
A saptea zi din truda
Creatorul S-a oprit
Si plin de voie buna
Atunci S-a odihnit.
Totul era doar bun,
Perfect si fara vina,
Omul cel strabun
Traia in pace si lumina.
Dar, oare ce s-a intamplat
Cu lumea asta toata?
A fost candva primul pacat
Si moartea ca rasplata!
Apoi venira, rand pe rand,
Pacat dupa pacat,
Acoperind asa curand
Pamantul cel curat!
Si totusi, totul s-a sfarsit
Cu lumea intinata?
Nu, caci Isus a murit
Odata pentru lumea toata!