Nori negri se adun pe ceruri,
Pamantul s-a cutremurat,
Fug pasarile ingrozite,
Iar soarele s-a-ntunecat.
Pe-o cruce grea pe-un varf de munte
Un om in cuie-i tintuit,
Iar trupul Lui e doar o rana.
E sangerat... e chinuit!
Tot parul s-a lipit pe frunte
Cu praf si sange inchegat,
Iar pe-a Sa fata, naduseala,
Cu lacrimi s-a amestecat.
Si-aceasta fata-ndurerata
Pe care viata-ncet se stinge,
E-atata de schimonosita,
Ca inima in piept ti-o frange.
Aceasta fata, altadata
Atat de dulce... linistita,
Ce stralucea de-ntelepciune
Si de iubire nesfarsita,
Si care se-ntorcea cu mila
Spre cei ce sufereau cumplit:
Spre cei bolnavi, saraci, nevolnici,
Spre orice suflet chinuit,
Si daruia senina pace
Si vindecare, bucurie
E-acuma doar o masca hada,
Crispata de-o durere vie.
... Isi lasa capu-n piept Mesia
Dar nu se lasa biruit
De chinurile fara margini
Ce oamenii I-au pregatit.
Un singur lucru doar Il doare:
E rasul lor cel dezmatat
Si toate vorbele de-ocara
Cu care este improscat.
Caci preotii cei mai de seama
Si trecatorii, plini de foc,
Si carturarii si soldatii
Ii striga toti batandu-si joc:
" Hei... ala... Tu ce-ai spus o data
Ca Templul ai sa-L nimicesti
Si in trei zile , mari si late,
Vezi bine, ai sa-L rezidesti,
Nu crezi, de ai asa putere,
C-ai face acuma mult mai bine
Sa-ncerci sa scapi de toate acestea
Si sa Te mantui chiar pe Tine?"
- "Ha, ha... priviti pe-Acela care
Pe-atatia zice-a mantuit.
Dar, deh... pe Dansul nu Se poate,
Ca E in cuie tintuit!"...
- "Priviti, acesta e Cristosul,
A lui Israel Imparat!"
- "Sa se coboare de pe cruce
De vrea sa-L credem neaparat!"
... Atunci incet ridica capul
Acel in cuie pironit.
Privirea Lui, atat de blanda
de-obicei, s-a inasprit.
Cum? Pentru-aceasta hoarda crunta,
Pentru-acesti lupi cu ochii-n sange
E gata El sa-si deie viata?
Sta si se roaga, sta si plange?
Pentru fiintele acestea
Atat de crude si haine
Pe care le-a iubit fierbinte,
Pe care le-a hranit cu paine,
Pe care-n clipe de-ncercare
Le-a hranit, le-a ajutat
Si-atatea-nvataturi sublime
Far-dencetare le-a tot dat,
Pentru acestia coborat-a
Lasandu-si tronul stralucit,
Ducand un trai de munca aspra,
De om sarman si necajit?
De dragul astora primit-a
El, Fiul Cerului, Isus
Sa ia asupra Sa pacatul,
Intreaga vina de nespus,
Povara grea, murdara, hada
Cu care haina si-a manjit
Si pentru care insusi Tatal
Se pare ca L-a parasit?
Aceasta e recunostinta?
Nu-s multumiti ca va muri
In locul lor si-nteaga vina
El singur o va ispasi?
Ei nu cred! nu cred nici acum!
El care atatia a vindecat:
Pe orbi , pe ciungi, pe surzi, pe garbovi,
Si pe leprosi i-a curatat...
El care, cu cinci paini odata
Cinci mii de oameni a hranit
Si pe multi morti din somnul vesnic
La viata iarasi a trezit!
Nu cred nici azi, desi la moarte
El mers-a nesilit, tacut
Si-a refuzat un tron, comaora,
Sa-L faca rege cand au vrut.
Ce fel de fiinte sunt acestea?
Sunt monstri de nebiruit!
Sunt surzi si orbi... tasri la cerbice
Si-au inimile de granit.
De cate ori cerut-au semne,
De-atatea ori El le-a facut,
Ca-n urma iar sa creada unul
Ca si cum nu le-ar fi vazut.
Si-acuma cer, doar ca sa-si rada,
Crezand ca nu va izbuti
Sa se coboare de pe cruce
Si astfel a le dovedi
Ca e Mesia, Salvatorul.
"O eam rau si necredincios!"
Ei, da! Ii va asculta si-acuma
Veni-va de pe cruce jos!
Va dovedi ca e Trimisul
Ve Tatal cel ceresc promis;
Ca El si Tatal cel din ceruri
Sunt una, precum le-a tot zis.
Si-atunci sa-ncerce sa mai rada!
Vor tremura ca frunza-n vant!
Cu lacrimi vor cersi iertare,
Intinsi cu fata la pamant.
... Si tocmai cand mania Sfanta
Il biruieste in sfarsit,
Si este gata sa coboare,
Asa precum ei au voit,
El cade-o clipa-ntr-o rapire
Si printre veacuri el zareste
O omenire-nlacrimata
Ce inspre Dansul trist priveste.
Sunt copilasi, femei si tineri,
Batrani si fete si barbati
Ce stau cu bratele intinse,
Far de nadejde, intristati:
La cine au sa se mai duca?
Si cine-n lume va putea
Daca coboara de pe cruce
De iad a-i mai rascumpara?
... S-a sters vedenia.
Iar Mesia de dragoste e biruit.
Isi aminteste ca pe lume
Cu-n scop anume a venit.
Si-acuma poate rade hoarda
Si chiar toti dracii de-ar veni,
El va rabda! si, de pe cruce,
Nimica nu-L va mai clinti!
Cu mil-o data-i mai priveste,
Straigandu-le: " S-a savarsit".
Apoi adoarme intru Domnul,
Stiind hotarat C-A BIRUIT.
AMIN