Va fi un ceas
Va fi un ceas de plâns amar pe lume,
Un ceas întins, cât ţine-o veşnicie,
Când, desparţit de slăvile divine,
Vei fi-aruncat în flăcări şi ruşine,
Platindu-ţi trecatoarea bucurie...
Un plâns, cum n-ai plâns tu, ce râzi acuma
De pocăinţă, de Hristos, de cruce,
De calea-ngustă ce la Cer te-ar duce,
De ţi-ai lăsa păcatul la răscruce,
Spre Domnul de-ai porni pe totdeauna...
Crezand ca poţi sa-ţi fauresti destinul,
Că ai doar drepturi in această viaţa,
Că-l poţi sfida pe Dumnezeu in faţă,
N-ai vrut să-l cauţi, sa-i primeşti povaţa
Şi ai ales, pentru vecie, chinul.
De-ai plânge azi abaterea-ţi amară
Şi te-ar durea povara vieţii tale,
Chiar Dumnezeu, sub aripile Sale
Te-ar ocroti şi ţi-ar deschide cale,
Să moştenesti eterna Primavară...
Cărarea lui nu-i grea, deşi-I spinoasă.
Intrând pe ea, tu intri-n sărbatoare.
Din mii de cai, ea e cea mai frumoasă,
Ca pace-ţi da şi-o viaţa luminoasă
Şi siguranţa vieţii viitoare.
Cum mâna Lui spre tine stă întinsă,
Acum, cât poţi simţi mustrarea-i dulce,
Nu te-mpietri, căci, dacă Se va duce,
La poarta veşniciei de-i ajunge,
Zadarnic ai sa baţi, cu faţa plânsă...