DESTUL ATÎT!

-Tată, de ce ai dorit să-Ţi jertfeşti
Unicul Fiu?
Nu eşti iubire? Oare ce eşti?
Eşti un Pustiu?

Cum ai putut să-L trimiţi spre calvar,
Miel junghiat?
Să poarte jugul cel mai amar,
Fără păcat?

Nu Te-a durut glasul Lui suspinînd,
Patima Lui?
Trupu-I lovit, scuipat, tremurînd,
Groaza de cui?

Lacrima mamei nimic n-a-nsemnat,
Plînsu-i amar?
Mulţimea care Te-a implorat
Tot în zadar?

-Ascultă-răspunde glasul ceresc-
Fiul meu drag,
Aş fi vrut altceva să jertfesc,
Ca Unic Steag;

Dar am scrutat viitorul şi...vai!
Numai păcat.
În acea beznă şi tu erai
Un vinovat.

Şi pentru tine, da, pentru tine
Am hotărît
Stropul de sînge şi suspine.
Destul atît!