Un susur blând, plăcut şi liniştit,
A poposit din nou în dreptul tău,
-Ascultă şoapta Celui Prea-iubit .
Caci EL este Fiul lui Dumnezeu.
Un murmur ca un zumzet de izvor,
Se-aude cum se-apropie de tine,
-Ascultă vocea Celui iubitor,
Ce te îndeamnă înspre-o altă lume.
O adiere peste-un trup de tină
s-a auzit în liniştea-nnoptării!
-Deschide dar, a inimii grădină,
Să poţi primi oferta învierii.
Un răsărit de soare îţi zâmbeşte
şi printr-un zâmbet viaţa-i mai plăcută
-Ascultă, dar, pe-Acel ce te iubeşte.
Să poţi ajunge-n ţara mult dorită.
O zi de ploie îţi hrăneşte trupul,
Cu binecuvântările rodite!
Căci Dumnezeu aşa iubeşte omul,
cine se-ncrede-n El are de toate.
Un susur blând din nou te cercetează,
Pătrunde iar în inima-ţi rănită!
Primeşte-L, dar, pe-Acel care veghează!
Lucrarea Lui să fie împlinită.
El se coboară să-ti aline rana,
Căci îţi cunoaşte tot secretul tău,
Priveşte înspre cer să guşti din mana
Care ţi-o dă Măreţul Dumnezeu.
Ascultă doar chemarea Celui Sfânt,
Deschide-ţi inima cu bucurie
Şi Binecuvântat vei fi pe-acest pământ,
Şi-odată-n cer în noua-mpărăţie.
5/13/2008gl