Călătorind pe-acest pământ, bătrân,
De când am apărut din ifinit!
Mă zbat s-ajung din nou pe-acel tărâm,
Şi să trăiesc acolo fericit.
Căci lumea care astăzi mă-nconjoară
Nu îmi oferă ceva glorios,
Decât amărăciune şi ocară,
Se varsă peste omul credincios.
Dar nu mă sperie purtarea lumii,
Căci şi Cristos a fost la fel primit.
Cu-atât mai mult, eu o fiinţă-a humii,
De ce-i din jur ades, sunt umilit.
Dar umilinţa pentru Dumnezeu
Îmi dă imbold să urc spre nemurire,
Acolo voi ajunge-odată eu
Când Domnul va veni pentru răpire.
Atunci voi părăsi de tot pământul,
Luându-mi zborul înspre infinit.
Când Cel din cer va proclama verdictul,
Întregul univers va fi oprit.
Mai ştiu că nu e mult şi voi vedea
Lucrarea ce-i descrisă în Scriptură,
Cuprinşi de spaimă mulţi vor alerga!
Să scape de a cerului Făptură.
Dar prea târziu va fi atunci, amice,
O viaţă-ntreagă Te-a rugat Isus
Să te întorci, privind mereu la cruce,
Ca să primeşti o graţie de sus.
Şi L-ai respins de fiecare dată,
Fără să te gândeşti la viitor!
Nu te-ai gândit la ţara minunată
Şi-ai renunţat l-al Domnului popor.
Ai vrut ca să trăieşti pe pământ bine ,
Deşi-ai trecut şi tu prin suferinţi!
Uitând căci în curând Cristos revine
Să-i ducă-acasă pe acei ce-s sfinţi!
Ascultă, dar, a Domnului chemare
Căci poate va fi ultima, amice,
Întoarce-te din starea vieţi tale,
Ca să trăieşti şi tu, cu noi ferice.
Iar eu ca muritor la fel ca voi
Mă lupt cu mine-n fiecare zi...
Dorind să mă înalţ înspre lumi noi
În ziua când Stăpânul va veni.
Veniţi dar azi mai mult ca orişicând
Să ne întoarcem către Dumnezeu
Căci se aude glasul Celui sfânt,
Care doreşte să ne ia din greu.
19.05.2008gl