Poate că te gândeşti la veşnicul mâine
Şi ai vrea timpul să-l opreşti,
Te întrebi în urma ta ce va rămâne
Când te vei ridica spre cele Cereşti?
Poate că trăieşti cu o teamă,
Ce zi de zi tot mai adânc te străpunge,
Eşti tot mai nebăgat în seamă
Şi puţina dragoste ce o primeşti, nu-ţi ajunge.
Poate că, neîntrerupt, primejdii te pândesc
În trăirile tale mărunte
Şi cu forţă, când te întâlnesc,
Lovesc în tine ca într-un munte.
Poate că tot mai mult trudeşti
Şi aduni din mers, cu grabă
Nu mai ai timp nici să te odihneşti
Sau să răspunzi la cel ce te întreabă.
Poate că ai suportat – nevinovat
Pe cel ce-n tine s-a împins,
Te-ai lăsat pe faţă scuipat
Şi ai ţinut în tine mânia ce s-a aprins.
Poate că strigi, cu o grea mâhnire, mereu
Plângând, în multe rugi, fierbinte
Şi aştepăţi să vină de la Dumnezeu
Un semn că au ajuns până la El ale tale cuvinte.
Poate că nu primeşti răspunsul de-ndată,
Dar tu aşa cum eşti, zdrobit,
Plin de credinţă, stai şi-aşteaptă
Că în ochii Lui, rămâi la fel de preţuit.
Poate că de la credinţă ai căzut,
Într-un moment de slăbiciune, te-a doborât păcatul
Şi acum ţi-e scârbă de tot ce ai făcut,
Te căieşti şi n-ai mai face altul.
Poate că simţi că eşti pierdut,
Şi te înmormântezi cu-n trist grai,
Dar n-ai curaj pentru un nou început
Şi liniştea sfântă nu poţi s-o ai.
Poate c-ai să te ridici victorios
Din firul lung de încercare
Şi îţi vei aprinde glasul cu oştirea lui Hristos,
Că lupta-i grea, dar şi răsplata-i mare.