CINE-AR PUTEA DESCRIE UNIVERSUL
Cine-ar putea descrie Universul,
Mai bine decât Cel ce l-a creat?
Cine-ar putea să-I schimbe astăzi mersul,
Ca să lucreze, mult mai calculat?
Cine e omul, să ridice glasul ,
Asupra celui care la-ntocmit?
Când El, e Cel ce a luat compasul,
Şi-apoi pământu-ntreg l-a împărţit.
El despărţit-a apele de ape,
Când printre ele-a aşezat pământul
Creind apoi giganticele cupe!
În care apele şi-au retras cursul.
Formând în mări o nouă-mpărăţie
Cu vietăţi ce nu sunt pe pământ,
Structura lor e greu a o descrie,
Dar toate-s concepute de Cel Sfânt.
El ţine norii falnici, pe nimica,
Deşi cuprind ,ei, lacuri colosale!
Dar Dumnezeu le scutură aripa
Când pe pământ ajung o iau la vale.
Şi-apoi din nou apare curcubeul
C-o amintire, ce s-a petrecut!
Când Dumnezeu a judecat pământul
Căci omul pe Stăpân L-a necinstit!
Dar cum trăim noi, pentru Dumnezeu?
Căci ne-a creat atât de minunat.
Cum ascultăm noi azi de Fiul Său?
Care în Harul Lui ne-a încadrat.
Ne mai gândim noi şi la veşnicie
în drumul nostru către Dumnezeu?
Sau ne întoarcem iarăşi la robie!
Cum a făcut poporul sfânt Evreu
Şi ei pe drumul înspre Canaan ,
Cârteau, doar amintindu-şi de Egipt
Iar Dumnezeul sfânt, al lui Avraam
Pe mulţi din ei pe drum i-a nimicit.
Veniţi, să ne trezim din pribegie!
Şi să privim la Harul ce ni-i dat.
Să renunţăm la tot ce e robie!
Căci nu vrem Cerul a fi supărat!
Vă amintiţi voi, de prorocul Iona?
Când la Ninive striga în cetate,
Doar patruzeci de zile veţi avea
Şi veţi pieri, sortiţi fiind la moarte.
Ei nu au stat nepăsători chemării;
În pulberea de jos s-au aplecat,
Şi s-au căit chemând ceasu-ndurării
Iar Dumnezeu de moarte i-a scăpat.
Noi nu ştim de avem atâtea zile
Ca să trăim pe-acest pământ barbar
Poate că mâine, va fi scris în file,
Destul ai pribegit aici, hoinar!
Ori, se va auzi din cer strigarea,
Vino acasă, fiul meu iubit...
Pământul a fost numai pregătirea
Pentru un loc ce Eu Ţi-am pregătit.
Căci drumul tău nu se va termina!
Pe-acest pământ care va fi distrus,
Ci vei ajunge în patria mea,
Şi te vei bucura cu cei de sus.
Destul ai fost pe-acest pământ pribeag
Şi suferinţa ai avut ca frate,
Destul, s-au făcut lacrimile cheag,
Din ochii care fost-au des, vărsate.
De-acum cu Mine vei trăi tu veşnic,
În patria de tine mult dorită!
Nu vei mai fi, ca pe pământ, vremelnic,
În lumea ce la moarte e sortită!
Căci soarta lumii a fost sigilată
Va dispărea, odată cu pământul
El, Dumnezeu, va face-o judecată!
Se va sfârşi când va suna Cuvântul.
Ce bine e c-avem pe Dumnezeu
De partea noastră-n clipa de-ncercare!
Ce bine e c-avem pe Fiul Său
Ca avocat, în ziua-aceea mare.
Veniţi, dar, până nu e prea târziu,
Să facem Şi noi ca şi Ninivenii,
Să ne proşternem înaintea Celui viu
Să fim salvaţi, când Domnul va veni.
Căci se aude-un suntet peste munţi
Pământul se cutremură de spaimă,
Urgia va veni, pentru cei mulţi
Iar cei aleşi, vor fi luaţi pe palmă.
5/27/2008 10:39:04 AMgl