Eram pierdută-n nopţi grele,
Purtam păcate fără număr
Şi mergeam, de la vale la deal, cu ele,
Împovărată le duceam pe umăr.
Tot mai rar păşeam în Adunare,
Căci îl uitasem pe Dumnezeu,
Apucasem pe căi înşelătoare,
Cu un picior în gura unui leu.
Nu mă mai retrăgeam în rugăciune
Sufletul, în mlaştina pieirii, mi-era închis,
Lovit de atâta deşertăciune,
Dorinţa de-al căuta pe Domnul a ucis.
Oricât mă străduiam să înţeleg Cuvântul,
Glasul Lui mi-era ascuns,
Priveam în întreg cuprinsul,
Dar nu găseam niciun răspuns.
În freamătul de frunze, înaintam în mers
Cu inima pierdută-n întristare,
Cu numele Său dat la o parte, şters
Eram singură şi părăsită-n nopţi apăsătoare.
Apoi am auzit un glas duios şi blând
Care m-a dezlegat de-adâncile poveri,
M-am alăturat fraţilor cântând,
Mi-am îngropat în uitare grijile de ieri.
Şi prin puterea Lui, prin a Sa prezenţă
În zdrobirile mele , am fost mângâiată
După valuri uriaşe de efervescenţă
Am simţit că sunt, din mocirlă, înălţată.
Am părăsit după lupte îndelungate
Acel aspru şi de condamnat drum,
Şi sub raza luminii sfinte
Caut să păşesc curată de acum.
Peste mii de valuri, spre El mă îndrept
Şi vreau să Îi slujesc în orice vreme,
În vuietul furtunii stau şi-aştept,
Cu El în barcă nu mă voi teme.
Sunt gata, prin flori şi spini, să-L urmez
Să merg spre lumină cu avânt,
În haine albe să păşesc în apa sfântului botez,
Să-nchei, pe viaţă, cu El un legământ.