IN FIECARE INIMA CE VREA CERUL, CASA!
Tit 2:11 „Căci harul lui Dumnezeu,
care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat,"
*****
Din albastrul nopţii sub lumina lunii,
Mersul stelelor încerc să-l desluşesc.
Dar nu mă ajută-nţelepciunea lumii,
Prea desăvârşit, acest Univers ceresc!
Mintea-mi limitată ar ştirbi adevărul,
Dac-ar încerca să descrie splendoarea,
Ce a făcut-o Măritul, Atotstăpânitorul.
Îmi înţeleg natura umană, limitarea.
Universul vederii mele, e doar zarea
Şi frumuseţile acestui glob pământesc.
Un suflu îmi este pe pământ umblarea,
Mai presus de-nţelegerea ce o găsesc,
În inima mea, ce spre veşnicie tinde.
Şi mersul către stele ce aprig doresc,
Un dor de veşnicie în mine aprinde.
Gândul nemuririi în mine-l regăsesc,
Sădit în mintea mea de Slăvitul Isus.
Ce la Calvar mi-a şters tot păcatul,
Revârsând tot harul iubirii de sus,
Cum a plănuit El, Cel Prea Înaltul.
Din darul dragostei, în jerfă arzând,
S-a născut mântuirea grandioasă,
Izbăvirea purcede nemurmurând,
În fiecare inimă ce vrea cerul, casă!
*****
Tit 2:13 „aşteptând fericita noastră nădejde
şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu
şi Mântuitor Isus Hristos."
Amin!