VOM CONTINUA LUCRAREA
Vom continua lucrarea
Ce ne-a fost încredintată
Vom rămâne pe cărarea
Ce-am aflat-o la chemarea
Sfântă, binecuvântată.
Vom călători spre tintă
Cu avânt si bucurie
Cu acei ce veseli cântă
Si deloc nu se frământă
Si-au în trai euforie,
Si-au nădejdi nemuritoare
În Lumina vesniciei
Ei privesc o încercare
Ca o lampă de lansare
Spre tărâmul vredniciei.
Vom mai semăna sământa
Ce ne-a dat-o Salvatorul.
Când veni-va neputinta
Să ne clatine credinta
Va veni si ajutorul.
Mergem, hotărâti, ’nainte
Orice piedici am avea
De ne-ar da crunte cuvinte
Stim de-o dragoste fierbinte
Si de o nestinsă Stea.
Nu-i usoară pribegia
Printr-o lume de suspine
Dar ne-mprospătăm tăria,
Credinta si mărturia
Din izvoarele divine.
Vom lăsa Duhul de viată
Să-si facă a Lui lucrare
Si atunci prin ploi si ceată
Vom vedea slăvita Fatză
Ce ne dă înseninare,
Chiar de-ar fi să ne atace
Hoardele lumii nebune
Nu putem a ne preface
Facem doar ce Lui Îi place:
Ce ne-ndeamnă si ne spune.
Nu putem abandona
Ce-am primit prin pocăintă
Chiar de ne-ar întâmpina
Lucifer cu ceata sa
Vom rămâne în credintă...
Vom continua lucrarea
Cu acelasi duh nestins
Pân’ sfârsi-vom alergarea
Să ne-asigurăm intrarea
Sus, în Plaiul necuprins.
18 Iulie, 2008