PREA MULT NE-NGRIJORĂM...
Prea mult ne-ngrijorăm
În pribegia noastră
Uitând că e deschisă
A Cerului fereastră
De unde vin provizii
Ţinute în hambare
Ce-s pline cu poveţe
Şi-s pline cu-ndurare.
Prea mult ne duce gândul
La partea negativă
Şi-atunci nu-i de mirare
Că mergem în derivă
Vedem atunci doar pleava
Şi ura ce-i în lume
Şi-uităm că Împăratul
Doreşte să ne-ndrume.
Prea mult ne îndoim
De-acea făgăduinţă
Că Tatăl e cu noi
În orice suferinţă
Să ne rugăm mereu
Credinţa să ne crească
Să înţelegem clar
Puterea cea cerească.
Prea des ne întrebăm:
„De ce Tatăl ne lasă
În grele încercări
De parcă nu-i mai pasă!"
Dar El e-ntotdeauna
Alături de ai Lui
Ca dragostea-I fierbinte
În toată lumea nu-i.
Prea mult ne întristăm
De unele înfrângeri
Şi acuzăm destinul
Şi ies din noi doar plângeri
Dar când deschidem fiinţa
Puterilor divine
Ne copleşeşte harul
Şi stările-s senine.
Depindem de-ndurarea
Slăvitului Părinte
Veniţi să Îl slujim
Cu-n zel şi mai fierbinte
Ne lasă s-aruncăm
Asupra Lui povara
Şi-n inimi troienite
Aduce iarăşi vara.
gc/ 19 August, 2008