Prin arşiţa pustiei, în vechime,
poporul slavei, din robie scos,
trecea lovit de-a soarelui asprime.
Şi cum striga spre cer acea mulţime,
în calea ei ieşi misterios
o stâncă şi-un izvor pe-o înălţime.
Şi stânca din pustiu era Cristos.
*
Trecură secoli. Şi-ntr-o primăvară,
venea un om sub cerul siniliu,
pe-un măgăruş, spre Templu, către seară.
Văzând acum o sete mai amară
un foc ce-ardea în sufletul pustiu,
venea aceeaşi stâncă milenară
să dea - acum - izvorul veşnic viu.