Dumnezeu a zis: Să-ntocmim un cer
Cari să ţină apele împărţite-n două.
Un recrut pe care să-l numim străjer
Îmbrăcat în aer, vid şi bundă nouă.
Apele de-asupra, suspendate, rupte,
Să le facem fluvii către oseminte.
Cele mai fecunde şi mai dedesubte
Le făcem pandore şi le facem flinte.
Şi aşa a fost! Cerul pe sprâncene
Cu pomăt albastru, se porni îndată
Către margini moarte, vii, aborigene
Îmbrăcând albuşuri ca un ou de vată.
(Apele fugite s-au oprit la maluri
Ţărcuite-o vreme de blajini porunci.
Uneori mai plâng răzvrătite-n valuri
Cum scâncesc în faşă năzdrăvanii prunci)
Şi-n această gură de nemărginire
Stau iconostasuri de adânc mister
Roiuri de triumf, nori de strălucire
Mor, se nasc, exultă pe poteci de cer.