Apoi El a zis: Să facem culcuş
Sămânţa vieţii în el să-ncolţească.
Un bol de ţărână. Şi-n optim căuş
Tot ce-i mai bun şi frumos s-odrăslească.
Pământ să-l numim, peren în mişcare,
Cu faţa spre Noi, spre Lumină mereu.
Să-i ţesem pe piept mănoase covoare
Şi-o verde maramă, ca-n Empireu.
Un puls galopând în cvintă perfectă
Să-i punem în sânge şi-n rădăcini.
O tandră văpaie, circumvalentă,
Un freamăt supus roditoarei hodini.
Şi iată, la glasul Înţelepciunii,
O sferă albastră din gol apăru!
Negaţii fugiră în iazul genunii
Năpârcile beznei, vasalii lui NU.
Ţărâna şi apa, îmbrăţişate,
Porniră pe-un drum neumblat parcă-n zbor!
Mireasă şi Mire. Şi-apoi, ordonate,
Cutumele vieţii pe urmele lor.