INIMA
Proverbele 16:9
„Inima omului se gândeşte pe ce cale să meargă,
dar Domnul îi îndreaptă paşii.”
Proverbele 16:23
„Cine are o inimă înţeleaptă,
îşi arată înţelepciunea când vorbeşte,
şi mereu se văd învăţături noi pe buzele lui.”
*****
În bătaia inimii mele tremură tăcerea,
Şi arcuşul vocii Tale face să vibreze
Pe coarda inimii cu putere iubirea.
Arcuind curcubeul ce-anunţă trezirea.
Din blânde culori împletite-n mătăsuri,
Se nasc mărgăritare în ochi şi se preling
Peste obrazul inundat de dese plânsuri,
Sub care durerile în iubire divină se sting.
Pulsul inimi mele se înteţeşte, palpitând
De emoţii, aproape să iasă din piept,
Dependentă de Tine Domnul meu Sfânt,
Cu ardoare şi dor zi de zi Te aştept.
Caut să-nţeleg ritmul inimii în lumină,
În iertare cu credinţa, pace eu găsesc,
Bătaia inimii, în taină scăpată de vină,
Urmează partitura solfegiului ceresc.
Prin Harul iubirii inima prinde viaţă,
Pulsând pe vibraţiile undelor eterne,
Deschizându-se ca florile dimineaţă,
Sub picătura de rouă, ce cerul o cerne.
În ritmul bătăilor inimii mele, credinţa
Propagă pacea ce mi-o da-i Tu Isus,
Prin bucuria ce mi-o dă făgăduinţa,
Că mi-ai pregătit un loc acolo Sus.
Răsunetul inimii mele ca un ecou,
Repetă Numele Tău Cel Prea Sfânt,
Pătruns de iubire c-un cuget nou,
Vibrează pe raza Sfântului legământ.
Inima pe altarul iubirii acolo la cruce,
A primit bătaia vieţii veşnice-n mântuire.
Pulsul pulsând etern, azi mă conduce,
Pe Calea ce duce în Sus, în nemurire.
Dragostea-n inima sufletului pur,
E focul încins sub raza de Soare,
E diamantul şlefuit în cerul de azur,
E strălucire veşnică, ce nu moare.
*****
Proverbele 20:5
„Sfaturile în inima omului sunt ca nişte ape adânci,
dar omul priceput ştie să scoată din ele.”
Eclesiastul 5:20
„Căci nu se mai gândeşte mult la scurtimea zilelor vieţii lui,
de vreme ce Dumnezeu îi umple inima de bucurie.”
Amin!