Mergând odinioară pe-un drum plin de noroi,
Plângându-mi viitorul uitându-mă-nainte,
Jelindu-mi tot trecutul privindu-l înapoi,
Eu tremuram în ale mele găurite vechi vesminte
Tot îngânând în mintea-mi: „A mă schimba nu voi’!”.
Si tot continuând a merge pe-ntunecata cale,
N-am observat că eu căzut-am tocmai jos în vale
Pe-acel nămol, urât mirositor si moale.
Din ale mele răsputeri să mă ridic tot încercam.
Însă puterile m-au părăsit,
Si esuam. Nu izbuteam
Din nou pe ale mele tălpi să mă ridic.
Atunci am renuntat a mă scula
Si am rămas în murdărie.
Dar mă durea când cineva trecea
Si mă vedea zăcând în agonie,
Făcându-se-a nu observa,
Si-ncet soptind: „Ce-mi pasa mie?!”
Încet, încet, tot auzeam cum timpul meu se duce
Însă clepsidra nimeni n-o-ntorcea
Pentru-a opri nisipul a mai curge.
Si neagra noapte parca tot în ciudă îmi făcea:
Căci eu vroiam mai repede să treacă
Să vină cineva a m-ajuta
Pe calea mea când are să meargă.
Dar nu voia, tot nu trecea.
Când în tăcerea noptii negre
Am auzit venind 3 glasuri,
„Vin salvatorii!”-am început a crede
Si-a râde printre semnele de lacrimi.
Dar mai târziu am continuat a plânge,
Căci salvatorii ce-i credeam
M-au luat si m-au bătut până la sânge,
Haina mi-au luat, si banii ce îi mai aveam.
Si au fugit ‘napoi în noapte
Lăsându-mă mai rău cum m-au găsit.
Acuma, fără dar-si-poate
Mult nu mai aveam de trăit.
Fiorul rece a-nceput a mă cuprinde,
Am început a tremura usor,
Si-mi tot ziceam mereu în minte:
„De moarte nu mi-e frică,
Dar nici nu vreau să mor!”
Orele cu mare greu au mai trecut…
Si iată că o nouă zi veni.
Tot corpul meu parcă era făcut din lut,
Mă mir că mai puteam să-mi mai deschid ochii.
Si-n toată dimineata-ceea lungă
Multi trecători m-au ocolit.
Tântarii de pe mine să-i alungă,
Măcar atât nu au voit.
Să strig la ei tot încercam
Vre’ unul să mă vadă…
Să deschid gura însă nu puteam
Căci o aveam umflată.
Dar de departe am văzut venind pe drum
Un vechi amic din zilele trecute
Mă bucuram ca un copil acum
Stiind că el o să m-ajute.
Si m-a recunoscut imediat
Când s-a apropiat mai mult de mine.
Văzându-mi chipul plâns si sângerat,
Am zis că el la mine vine.
Când a ajuns în dreptul meu
Cu greu: „Prietene!”-am şoptit.
Văzându-mă că sunt la greu,
Uimit, s-a-ndreptătit:
„Cu mine cumva ai vorbit?
Tu mă confunzi, vezi bine!”
Si luând-o pe alt drum ocolit
Trecu grăbit pe lângă mine.
Dar n-a trecut mult timp
Când din cealaltă parte
O rudă de-a mea am zărit.
„O sa m-ajute poate?”
Toată puterea eu mi-am adunat
Când l-am văzut mai lângă mine
Si răgusit atunci eu l-am strigat:
„Hei, tu! Nu mă tii minte?”
Dar încruntat atunci el m-a privit:
„Nu te cunosc străine!
Te iei de mine … ce-ai înnebunit?
Tu mă confunzi, vezi bine!”
Însă uitându-se mult mai atent
Văzând că mi-era teamă
Se-apropie-ntrebându-mă încet:
„Tu nu-mi esti văr de mamă?
Ah, vere, de când nu te-am văzut
Cum esti, îti merge bine?”
Dar să-i răspund atunci, n-am mai putut.
„Păi stai să-ti spun de mine:
Acum un an … ba nu, sunt doi,
Mi-am construit din greu o casă.
Câne mi-am luat, si l-am numit Vlădoi…
Ba nu … asa o chema pe nevastă!
Mai am si trei copii …
Ba nu … parcă erau patru …
Si când le este foame … să te tii!
Tre’ să le-aduc cu sacu’
Îmi este greu familia s-o cresc
Dar ce să mă mai fac acum!
Să mă primească cineva ca să muncesc…
De-aia-m plecat acum grăbit pe drum”
Si a plecat în goană vărul
Fără măcar să mă salute.
De ale sale griji era sătul
Cum putea oare pe mine să mă mai ajute?
Dar stând acolo neclintit
Arzându-mi-se rănile la soare
Un preot lângă mine s-a oprit
Punându-mi o-ntrebare:
„Nu stii fiule care e drumul
Ce-o ia spre mănăstire?
Că-mi e c-am încurcat din nou cătunul…
Sunt si eu bătrân, si mă-ncearc-o amnezie”
Să îl implor eu m-am gândit
Un mic serviciu să îmi facă
Scuipând cu sânge am rostit:
„Te rog frumos, vreau apă!”
„Apă sfintită tu doresti?
Nu port asa ceva cu mine.
Dar dacă din tot sufletu-o doresti
Haide cu mine pân’ la mănăstire”
Simtind că usor mă sfârsesc
Si moartea cum îmi vine:
„Părinte, vreau ca să mă spovedesc!”
Mai mult nu am putut a spune.
„Păi, dară, fiul meu cel drag,
Chiar n-ai pic de rusine?!
Stai tolănit ca un măgar
Când eu vorbesc cu tine?
Preot, om bătrân eu sunt,
As fi putut ca să-ti fiu tată.
Si pe deasupra eu mai sunt si sfânt
(Asa mi-au zis prietenii la cârciumă odată)
Dar văd că eu cu tine degeaba eu vorbesc,
Te uiti la mine ca un prost si taci.
O să te bată cu asprime Tatăl cel ceresc
Si o să arzi în smoală alături de multi draci”
Si înjurându-mă-a plecat bătrânul,
Ne mai stiind pe unde să apuce
Orbecăind, tot căutându-si drumul
Nici măcar el nu a putut să mă ajute.
Când soarele-a-nceput să cadă
Spre înnoratul asfintit,
Frică-mi era să nu cad iarăsi pradă
Întunecatei nopti sau vre-unui bandit.
Dar când credeam că nu mai am scăpare
Că n-am să mai apuc a doua zi,
Simti pe buze-o alinare,
Si-am început usor a mă trezi.
Era un om ce m-ajuta
Turnându-mi apă rece
Rănile mele a-nceput a le spăla
El nu a vrut ca si ceilalti să plece.
Si lângă mine toată noapte-a stat
Vorbindu-mi despre sine.
Cu haina lui m-a îmbrăcat
Si s-a-ngrijit de mine.
Mi-a povestit că, nu de mult,
Mergând si el pe-ntunecata cale
S-a-mpiedicat si a căzut
Pe un nămol urât mirositor si moale.
A continuat apoi să-mi spună
Cum cineva l-a ajutat
Si i-a întins cu dragoste o mână
Cum din acea mizerie fusese ridicat,
Si cum acel om l-a îndrumat
S-o ia pe altă cale
Pe-un drum ce nu e-ntunecat
Si unde-i mereu soare.
Apoi mi-a spus că de atuncia
El e mereu în căutare
Pe cei căzuti a-i ajuta
Să se ridice în picioare.
Si mi-a promis omul acesta
Cu el că mă va duce
Să merg si eu pe drumu-acela
Unde-i mereu un soare ce străluce’
Si brusc atunci eu m-am trezit
Din visul cel ciudat.
Nu mai eram omul părăsit,
Eram la mine-n pat.
În noapte-aceea nu am mai dormit.
Si tot uitându-mă la lună
M-am întrebat si m-am gândit
„Visul, ce a vrut să-mi spună?”
Si cugetarea n-a fost în zadar
Realizând în gândul meu
Că acel drum tare murdar
Era viata fără Dumnezeu.
Iar murdăria care am visat,
Aceea greu mirositoare,
Era păcatul ce m-a apucat
De mâini si de picioare.
Si dimineata, pe răcoare
Genunchii jos am asezat.
Cu pocăintă mi-am cerut iertare
Si chiar ISUS, El Însusi m-a spălat.
Si din acea zi, eu m-am hotărât,
Oh, Doamne, datorită Tie!
Să merg pe drumuri si să caut
Oameni căzuti în murdărie.