Din pădurea-ntunecată
unde luna-ncet pătrunde,
unde razele-şi arată
şi prin frunze le ascunde,
Unde stropii cei de rouă
cad mărgean pe frunza deasă,
iară picurul ce plouă
se ascunde în mătasă,
Se înalţă-o rugăciune,
care taie bolta-n două.
Cerul-ntreg, ca-ntr-o minune
scrie-n Carte ruga nouă:
-Tată, vreau acolo unde
voi fi Eu,să fie toţi,
care-n suflet vor ascunde
legea Ta pe care-o porţi.
Şi din ceruri se coboară
aprobarea cea sfinţită,
şi sorbind din cupa-amară
Domnu-n slavă se ridică.
Iar din slăvi se-aude-ndată
glasul plin de biruinţă:
-Iată-i vin cei fără pată,
luptătorii prin credinţă.
A-nceput eliberarea
semnele se scurg de-odată,
cei atei privesc eroarea
ce-au trăit viaţa toată.
Iar natura-şi schimbă cursul,
râurile stau de-odată,
nori întunecaţi prin ceaţă
se lovesc, prind să se bată.
Iar în mijloc de furtună
vezi un spaţiu strălucit
şi din cer un glas răsună
printre nori: S-a isprăvit!
Glasul zguduie pământul
ce-n cutremur se topeşte,
iar la dreapta-n trosnet vântul
sfarămă şi prăpădeşte.
Ca o trestie-n rafale
munţii tremură în vânt,
stâncile se scurg la vale
parcă nu au fost nicicând.
Norii groşi brăzdează cerul
se cutremură înaltul,
căci deschis este craterul
să înece-ntreg păcatul.
Flăcări grele se coboară,
iar pământul geme greu,
pier cei mincinoşi afară,
cei fără de Dumnezeu.
Oameni strigă după milă
cu o spaimă toată-n jale,
demoni tremură de groază
înaintea Slavei Sale.
Tot pământu-i ca o apă,
ca şi valurile mării,
suprafaţa i se crapă,
geme-n mugetul mişcării.
Se deschid pe rând morminte,
se trezesc cei adormiţi,
unii pentru locuri sfinte,
alţii morţi spre-a fi sortiţi.
Cei ce l-au străpuns pe cruce
stau acuma în picioare
şi privesc spre înălţime
mai uimiţi ca orişicare.
Şi Pilat acum va ştie
că Acesta-i Răstignitul,
nu în haina purpurie,
ci din aur e veşmântul.
Stau acolo în picioare
cei cu mâini nelegiuite
ce din spini odinioară
împleteau cununi urâte.
Cu o claritate-amară
preoţii cei mai de seamă
îşi reaminteau Calvarul
cu neprefăcută teamă.
Parcă-aievea, prin batjocuri
strigau:-Să se mântuiască!
Şi învăluiţi, ca-n jocuri
scuipau dragostea cerească.
...Iar acuma se înalţă-n
strigăt plin de armonie
de cutremură înaltul,
străpungând fiinţa vie,
Mai puternic ca acela
"Răstigneşte-L" de cândva,
se înalţă adevărul
mai presus:- e Mesia!
Timpul se perindă-acuma,
haosul e-n disperare,
mame-ndurerate-ntr-una
cer pentru copii iertare.
Prea târziu,căci se aude
şi Arhanghelul cel mare,
care umple tot pământul
de un strigăt:-Deşteptare!
Şi atuncea te cutremuri:
vezi şi-n lung, şi-n lat pământul
cum ies sfinţii de pe vremuri
şi spre cer îşi i-au avântul.
Toţi aceia pentru care
s-a rugat Domnul odată,
pentru care prin iertare
aprobarea e semnată,
Pentru care sus pe cruce
s-a rugat în agonie,
ceru-ncep ca să apuce
cete,mie câte-o mie.
Întreg cerul e-n cutremur
de-un cuvânt tot mai cu-avânt,
însă iadu-ntreg e-n clocot,
căci se-aude:- Sfânt,Sfânt,Sfânt!
Şi în jurul Celui care
este sfânt din veşnicie,
se adună-o ceată mare,
nu de-o sută,nici de-o mie.
Căci din cele patru vânturi
ingerii îi tot adună,
iar Isus trecând prin rânduri
împărţeşte-a lor cunună.
Nu cununa ce odată
a purtat-o pe Calvar
ci cununa meritată
împletită doar cu har.
Se topeşte-n raze luna,
soarele pe cer păleşte,
fiindcă Soarele de-acuma
e Isus ce străluceşte.
* * *
Şi-absorbit de bucurie,
de-acel loc ca de poveste,
ne dăm seama,tot prezentul
rodul de pe cruce este.
Ne dăm seama că minunii
de a fi în ceruri sus,
e un rod al rugăciunii,
când pe Golgota,Isus,
A rugat întreg văzduhul
şi tot cerul de lumină,
ca acolo-n cer, prin duhul
să fiu eu, un om din tină.
Când s-a-nfiora pământul,
universul când va geme,
când s-a profana Cuvântul
tu fii tare, nu te teme.
Aminteşte-ţi că pe cruce,
un Hristos îndurerat,
plin de răni şi plin de sânge
s-a rugat să fii iertat.
Ca apoi, la judecată,
când vei sta la tronul Său,
să-L auzi pe Domnul:-Tată,
el este-un urmaş al Meu.
Şi apoi în armonia
sfinţilor de sus şi jos,
să auzi o veşnicie:
Slavă,Slavă Lui Hristos!
Amin.
14.10.2008