Din Babilonul mare, care fusese-o faimă,
spre Asia măreaţă epistole fac drum,
vedem prin ceaţa vremii pescarul fără teamă,
vedem pe Simon-Petru care scria acum.
Îmbătrâni cu vremea şi fire argintie,
neastâmpărate, aspre prin barba-i se ivesc,
scria grăbit, într-una cu pana-i aurie
pe sulurile de piele ce-n juru-i rătăcesc.
Vedeai doar siguranţă în orişice mişcare
şi-o chibzuinţă-adâncă în totul ce făcea,
fugise îndrăzneala, ce-n tinereţea-i mare
la orice pas din viaţă de lucru îi dădea.
Şi-acum,lăsă ca pana să-i cadă-ncet din mână,
privirea se întoarse în anii cei trecuţi...
cum îl schimbă pe Petru vorbirea cea lină,
şi-i potoli-ndrăzneala în clipele mai iuţi...
* * *
Îşi aminti de Domnul când îl văzu pe ape,
atunci în îndrăzneală şi el aşa a vrut!
Ceilalţi stăteau în barcă, toţi speriaţi de moarte
doar el dorea să simtă, dorea ceva mai mult.
Un pas,şi încă unul, şi Domnul e aproape,
însă atunci-ndrăzneala îl părăsi prea crunt:
-dar dacă se îneacă în valul cel de ape,
şi dacă spume dese de Domnul îl ascund?!
´Ncepu să se scufunde în valul ca un munte
-O,Doamne, mă salvează,căci mă înec de-acum!!!
fugise îndrăzneala,de s-ar vedea pe punte,
nu mai dorea pe ape să-şi mai croiască drum.
Şi-apoi...Cina de taină,spălarea pe picioare,
când Domnul şi la Petru cu rândul a ajuns:
-Cum să mă speli pe mine,aşa să fie oare?!
Să ştii,că nu vreau, Doamne, sfiala m-a pătruns!
Iar toţi stăteau de-o parte,iar el în îndrăzneală
printr-o privire iute părea s-o i-a din loc.
Iar trebui Stăpânul să-i dea o-nvăţătură,
să-i dea o lămurire, să-nece acel foc.
Şi peste o clipită se răzgândi pescarul,
acuma nu picioar´le,se vrea de tot scăldat!
Şi iarăşi vocea blândă îi linişti paharul
şi-abea atuncea Petru în apă a intrat.
Şi-apoi în amintire Grădina cu Măsline...
ostaşii şi cu Iuda ce Domnul şi-a trădat.
Doar Petru-avea atuncea o sabie cu sine,
s-o ţină-aşa de formă, când primul a jurat?!
Satisfăcut pescarul privea la gloata, care
la vocea cea cerescă căzuta la pământ,
şi se gândi că poate i-a mistui Stăpânul,
cum a făcut Ilie ce-a fost proorocul sfânt.
Însă păli de-odată, când a văzut că iată
îi iau Învăţătorul ce nu avea pereche!
Sări în îndrăzneală atuncea înainte
spre robul cel de preot - lipsindu-l de ureche.
Ce bine-i, că în râvna ades nesocotită
este Acela,care pune urechi la loc...
zâmbi acum pescarul şi pana cea tocită
porni cu îndrăzneală să scrie mai cu foc.
* * *
Şi-a scris atuncea Petru:-Fiţi treji în orice vreme,
protivnicul cel mare azi urlă ca un leu,
să vă-ntăriţi de-acuma, fiţi tare în credinţă,
s-aveţi cununa vieţii în cer le Dumnezeu!!!
Amin.
20.11.2008