O junglă de-nţelesuri sugrumă adevărul,
vipere flămânde înveninând lumina
Cuvântului etern,
lăsată călăuză la începutul firii.
Iubirea e diformă;
străbaţi hăţişuri dese
pentru-a-i găsi o noimă,
un rost ce repede se-ascunde
sub genele plecate a vină şi-a uitare.