Ratacind mereu…

Ratacesc pe cararile vietii,
Ma caut fara odihna, pentru a ma regasi.
Intreb florile si arborii,
Intreb iarba si cerul,
Intreb luna si soarele,
Intreb stelele.
Il intreb pe Dumnezeu:”Unde sunt, Doamne?”
In tacerea mea launtrica
Ma intreb pe mine:”Pe unde ratacesti?”

M-am pierdut in copilarie
Cand ma intrebam nestiutoare:
“Ce e viata?”
Si m-am regasit.
In trandafirii galbeni din gradina casei,
In mirosul salcamilor in floare,
In parfumul teilor din padure,
In florile de visin, de piersic si cires
In poienile pline de ghiocei
Apoi, in albul pur al lacramioarelor
Si in cupele presarate cu aur ale crinilor in floare.

M-am pierdut in tinerete
Cand ma intrebam nestiutoare:
“Ce e iubirea?”
Si m-am regasit.
In inimile oamenilor,
In sufletele prietenilor,
In caldura dragostei parintesti,
In adierea vantului iubirii,
In limpezimea de fiord a ochilor lui,
Ai celui de care m-am indragostit.
Si atunci mi-am faurit un ideal.

M-am pierdut incercand sa ating stelele.
Acolo era idealul la care visam
Il simteam pe culmea sufletului meu.
Dar viata ma tragea in jos
Si din nou ma inaltam pana la cer
Pentru a cobori, apoi, in abis.
Si rand pe rand,
Si an dupa an,
Viata mea s-a transformat intr-o miscare,
Un dute-vino, intre cer si pamant.
Cum sa nu ma pierd?

Acum ma caut din nou
Ca in copilarie si tinerete.
In tacerea fiintei mele, strig.
Chem numele Lui Dumnezeu,
Il rog sa-mi arate calea
Ce trebuie sa o urmez
Pentru a ma regasi.