Tata Sfânt, mulțumiri ne-ncetate
Ți-nălțăm și prin grai și prin cânt,
pentru-a Tale-ndurări pentru toate
mulțumim, mulțumim Tată Sfânt!
Mulțumim pentru marea-Ți iubire
Care Fiul pe Cruce Și-a frânt
ca sa dea lumii-ntregi mântuire,
Mulțumim, Mulțumim Tată Sfânt.
Mulțumim pentru harul Tău mare,
Mulțumim, pentru scumpu-Ți Cuvânt,
Mulțumim, pentru marea-Ți iertare,
Mulțumim, Mulțumim Tată Sfânt.
Mulțumim că ne-ai dat mângâiere,
că ne-ai dat ajutor și avânt,
că răbdare ne-ai dat și putere
Mulțumim, Mulțumim Tată Sfânt.
Mulțumim pentru dulcea-nfrățire
care-ai pus-o-ntre-ai Tăi pe pământ,
pentru tot ce ne-ai dat prin iubire
Mulțumim, Mulțumim Tată Sfânt.
Mulțumim că ne-ai dat bucurie
când răbdam pentru-al Tău legământ,
că vom fi lângă Tine-n vecie
Mulțumim, Mulțumim Tată Sfânt.