FAGADUINTA
Geneza 12:2
„Voi face din tine un neam mare,
şi te voi binecuvânta;
îţi voi face un nume mare,
şi vei fi o binecuvântare.”
Geneza 13:16
„Îţi voi face sămânţa
ca pulberea pământului de mare;
aşa că, dacă poate număra cineva
pulberea pământului,
şi sămânţa ta va putea să fie numărată.”
*****
Seninul cer, albastru de azur,
În faşcicol de raze de argint,
Dincolo de-al eternului contur,
Revarsă Harul Celui Infinit.
Înghenunchiază anii bătrâneţii
L-auzul naşterii ce urma să fie,
Avram primise făgăduinţa vieţii,
Un fiu urma peste un an să-i vie.
Un dar pentru neprihănire,
Ce credinţă i-a fost socotită.
Un neam până-n nemărginire,
I-a fost promisiunea împlinită.
Acel neam care a fost atunci promis,
Ca pulberea pământului de mare,
În adevăr s-a-mplinit şi nu e vis,
E a Domnului mare binecuvântare.
Avraam pe Dumnezeu l-a iubit,
Şi-a fost trecut prin grea-ncercare,
Cerut ca jertfă, Isac, fiul făgăduit,
I-a fost credinţa pusă-n cercetare.
Durerea îşi soarbe adânc lacrima,
Credinţa pune nădejde în iubire.
În dragoste se luptă sub chin inima,
Slujind pe Dumnezeu cu dăruire.
Drum greu, povară apăsătoare,
Gânditor se-ndreaptă spre altar:
„Domnul e viaţă, plin de îndurare”,
Încrederea nu i-a fost în zadar.
- Opreşte, ţi-am văzut credinţa!
Îi strigă Domnul, când ridica cuţitul.
Şi-un berbec primeşte sentinţa,
Tufişul îi prinde în coarne sfârşitul.
În ascultare faţă de Dumnezeu,
Fiul făgăduit îşi urmează menirea.
Cresc copiii, creşte poporul evreu,
Înmulţind pe pământ omenirea.
Sămânţa nu poate fi numărată,
Un neam mare şi un popor ales.
Dar, au uitat de lucrarea minunată,
Cât de importanţi sunt n-au înţeles.
N-au preţuit viaţa ce le-a fost dată
Şi nici iubirea de care aveau parte.
Păcătoşi sub răzvrătirea ingrată,
Alergau cu fiecare zi-nspre moarte.
Suferea pentru om, Divinul Tată,
Îl dorea salvat din focul pieirii.
La vremea hotărâtă, ce-a fost dată,
A dat drumul planului mântuirii.
Dumnezeu, Cel plin de iubire,
A ales să-l trimită pe Fiul Său,
În neagra groapă cu nelegiuire,
Să-l învingă definitiv pe cel rău.
Un fiu ca jertfă. Cine-l opreşte,
Pe tatăl să înjunghie fiul iubit?
Cine miel de jertfă pregăteşte,
În tufişul vieţii de rău încâlcit?
Fiul Isus, e gata pentru popor,
Ca veacuri să coboare-n slujire,
Desţeleneşte al inimilor ogor,
Să semene-n el a vieţii izbăvire.
Un fiu, un miracol, o salvare,
Iubire mai presus de închipuire,
Neprihănire ce trece peste hotare,
O cruce, moarte, înviere, mântuire.
Amin!