Curaj în suferinţă
Doamne, vin acum la Tine,
Urc spre culmea bucuriei,
Căci din lacrimi şi suspine
Mi-ai dat gândul veşniciei!
Şi-ai făcut ca el să crească
O! din al păcatului tumult,
Iubind viaţa cea cerească,
Ce-o doresc atât de mult!
Pe-ale ei trepte-nălţatoare
Mi-ai arătat să merg trudit,
Ca prin eforturi jertfitoare,
Să înţeleg, cum m-ai iubit.
Doamne, numai o picatură
Din Dragostea nemărginită,
Ce-i un ocean fără măsură
Să torni şi-n inima smerită!
Căci din slava cea divină
Din locuri ’nalte şi sfinţite,
Din strălucirea cea deplină
A prea mărire... nesfârşite.
Tu eşti şi cu cel ce-i mâhnit
Ce-n rugă strigă îndurerat,
Şi-al cărui duh este zdrobit,
Dar Tu-l poţi face înviorat!
În slăbiciunea omenească
Tu-i dai puteri ca să reziste,
Şi-n neputinţa cea firească
Doamne-l faci ca să existe!
Ca-n vitregia crudei soarte
Să îşi întoarcă a sa privire,
La Tine, Unic, ce poţi toate
Spre-ai da sacra tămăduire.
Căci peste ori şi ce durere
Pluteşte scumpa vindecare,
Pluteşte dulcea mângâiere
A Dragostei vii, creatoare!
Numai Tu când zici se face,
Şi ce porunceşti ia şi fiinţă,
Şi sufletul mâhnit e-n pace
Dându-i curaj, în suferinţă!
Flavius Laurian Duverna
20 septembrie 2007.