(Fabulă)
E totul sfânt în alb întreaga tară-
Din munţi cobaoara calea ce-a de car
Curată e natura iară
Şi încărcată, plină e de har
O cetina de brazi zaresc-
Si-o cascioara cum e pe la sat
Si fulgi cad si iarasi se opresc
Si totul pare minunat
Un gard de sârma si apoi gradina
Un pitigoi zaresc spre rasarit
Ca zboară inspre casă dă să vină
Mai oameni buni de cuib m-am rătăcit
Din bete l-am făcut în vară
Si-am stiut să merg la el oricând
Bătut-a vântul însă de aseară
Cu el zapada multă aducand
Nu-l mai zaresc prin cetina albita
Odihna caut unde a odihnii
Pe linga casa voastra ingrijita
Lasati-ma oricind a poposii
Fărămituri ce se aruncă
Le iau ca hrană n-am să stric nimic
Sunt alungat din munte si din luncă
Lăsati-ma pe lingă voi,va zic
De-o trece iarna, iarăsi o cântare
Vă voi cânta peste grădină
Cânta-voi ,cere-oi binecuvântare
Peste viata ce vă e crestină
…..
Ca pitigoiul e al vostru frate
Tu nu uita poate-i al tău vecin
Din cuib sunt finţe alungate
Deci dă fărămituri de eşti creştin