Izbucneau in cantec stelele spre Tine,
Cerurile spun slava Ta mereu,
Iti vestesc marirea zilele intruna,
Iti cunoaste glasul soarele si luna
Tu le chemi pe toate, Tu esti Dumnezeu!
Si, de Tine-asculta picaturi de roua,
Voia Ta aduce-al primaverii zvon,
Norii plini de ploaie, zorii cei albastri
Mii de cai lactee, mii si mii de astri
Mana Ta dezleaga franghii-n Orion!
Si, Te-asculta, Doamne, firele de iarba,
Dintr-un colt cuminte micile zambile,
Pe alei de pace infloresc narcise,
Vine primavara peste ramuri ninse
La chemarea Celui mai presus de zile!
Din stratul lor sfioase lacrimioare
Aduc alin in lumea de tristete...
Si crinii imbracati de sarbatoare
Cu haine-mparatesti, scaldati in soare
Te-asculta cu intreaga frumusete!
As vrea, si eu, in coltul meu de lume
Cum Tu m-ai faurit, in felul meu
Sa raspandesc mireasma Ta cu bucurie,
O inima ce se inchina numai TIE
Sa-Ti cant si sa aduc in jur parfumul TAU!