De ne imaginat!

DE NE IMAGINAT!

Ieremia 31:3
„Domnul mi Se arată de departe:
„Te iubesc cu o iubire veşnică;
de aceea îţi păstrez bunătatea Mea!”
Osea 12:6
„Tu dar, întoarce-te la Dumnezeul tău,
păstrează bunătatea şi iubirea,
şi nădăjduieşte totdeauna în Dumnezeul tău.”

*****
Departe de Tine, viaţa-i infern,
Întinde-ţi Doamne braţul patern.
De dragostea Ta eu am rătăcit,
Tu m-ai căutat până m-ai găsit.
Fii în veci Doamne Slăvit!

Glasul blând şi duios îmi şoptea,
Că doar inima mea mă despărţea,
De-mpărăţia divină ce-o doream.
Auzeam desluşit dar nu-nţelegeam,
Că-n inimă eul păstram.

Citind Scrisoarea Ta de iubire,
Am fost cuprinsă de uimire.
Ochii minţii începură să vadă,
Minunea iertării tot mai clară.
Te vedeam întâia oară.

Am auzit cât eşti de minunat,
Când Te-am văzut, de ne imaginat,
Erai splendoarea iubirii sublime,
Vedeam iertarea ce-n viaţă mă ţine.
Ţine-mă Doamne lângă Tine.

Tot întunericul a dispărut,
Când ochii mei, Doamne, Te-au văzut.
Şi-n vocea dulce şi-a Ta privire,
Era inexplicabilă iubire.
Întinsă-n nemărginire.

Departe de Tine, viaţa-i infern,
Întinde-ţi Doamne braţul patern.
De dragostea Ta să nu rătăcesc
Ascultare-n toate să-Ţi dăruiesc.
Iubirea Ta să preţuiesc!

Din toată inima să Te iubesc,
Să urc pe scara plaiului ceresc.
Ochii să-mi fie ţintă la Tine,
Să pot vedea norul care vine,
Cu Slava Ta după mine.
*****
1 Ioan 4:9
„Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi
s-a arătat prin faptul că Dumnezeu
a trimis în lume pe singurul Său Fiu,
ca noi să trăim prin El.”
Amin!