SA NU RAMAN AFARA
Apocalipsa 22:14-15
„Ferice de cei ce îşi spală hainele,
ca să aibă drept la pomul vieţii,
şi să intre pe porţi în cetate!”
„Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii,
ucigaşii, închinătorii la idoli,
şi oricine iubeşte minciuna
şi trăieşte în minciună!”
*****
Afară-i ger de crapă pietrele,
Stau în casă unde-i cald şi bine.
În fulgi de nea, sclipesc steluţele,
Iar iarna grea în casă mă reţine.
În puritatea albă văd pe Hristos,
Şi-n fulgul de nea văd gingăşia Lui.
Văd în covorul de omăt, mătăsos,
Ţesută blândeţea Universului.
Cum gerul aprig taie respiraţia,
Şi-ncarcă genele cu lacrimi de gheaţă,
Adânc taie minciuna cu disgraţia.
Să scăpăm de ea, Scriptura ne-nvaţă.
Căci gerul minciunii tulbură liniştea
Născută din pacea sufletului meu.
Viscoleşte minciuna priveliştea,
Prevestind tot ce poate fi mai rău.
Arşiţa verii taie respiraţia,
Şi grăbesc la răcoarea din casă.
Asfaltul îl cuprinde transpiraţia,
Iar smoala fierbe maliţioasă.
În focul ce arde văd pe Hristos,
Cum a ars sub păcatele mele.
În răcoare văd chipul luminos,
Strălucind cu iubirea din stele.
Arşiţa nelegiuirilor frige,
Şi duhoarea emanată, sufocă.
Nici cu gândul tu nu le atinge,
Înţelepciunea de sus tu invocă.
Afară din staulul Lui Isus,
Este ger aprig şi foc dogoritor.
Viscolul acoperă drumul spre-n sus,
Focul arde cerescul indicator.
Fereşte-mă Doamne de rătăcire,
Mă ţine cu braţ tare pe drumul Tău.
Păstrează-mi mântuirea din iubire,
Fereşte-mă de tot ce este rău.
Pune-n inimă rocoarea dimineţii,
Şi focul ce aprinde al meu dor,
Să zbor spre Cetatea Eternităţii,
Purtată pe aripi de Mântuitor.
Să nu rămân afară din Împărăţie,
Când uşa harului se va închide.
Inima mea Isus, o supun Ţie,
Fă tot ce vrei cu ea, îţi aparţine.
De gerul aprig şi focul dogoritor,
În iazul unde moartea nu sfârşeşte,
Ce vor stârni scrânirea dinţilor,
O, Doamne Sfinte, mă păzeşte.
Amin!