Rugăciunea lui Ezra
( Cuprinde Ezra 9. 6-15.)
Dumnezeule, sunt uluit; şi mi-e ruşine să-mi ridic faţa spre Tine!
Căci făr’delegile noastre s-a-nmulţit deasupra capetelor noastre,
Şi greşelile au ajuns până la ceruri, şi inima-mi geme-n suspine!
Din zilele părinţilor noştri am fost greşiţi, şi-am fost în dezastre,
Pănă în ziua de azi; şi din pricina fărădelegilor noastre, suferim!
Am fost daţi, noi, împăraţii noştri şi preoţii noştri, fără îndurare,
În mâinile împăraţilor străini, pradă săbiei şi robiei în care trăim,
Jafului şi ruşinii ce ne acopere faţa, celor salvaţi din strâmtorare.
Şi totuşi Domnul, Dumnezeul nostru, El s-a-ndurat de noi acum
Lăsându-ne câţiva oameni liberi, şi dându-ne un loc de adăpost,
În locul Lui cel sfânt, ca să ne lumineze ochii, pe al vieţii drum,
Şi să ne dea puţină răsuflare, în mijlocul robiei, ce cruntă a fost!
Căci suntem robi, dar Dumnezeu nu ne-a părăsit în această robie,
A-ndreptat spre noi bunăvoinţa împăraţilor Perşilor pe negândite
Şi ne-au dat o nouă putere de viaţă, ca să putem clădi cu bucurie
Casa Dumnezeului nostru, ca să-i dregem, dărâmăturile pustiite,
Făcându-ne astfel un loc iarăşi de adăpost în Iuda şi la Ierusalim!
Acum ce-am mai putea zice Doamne, după aceste lucruri fericiţi?
Căci am părăsit poruncile, pe care porunciseşi, ca să le împlinim
Prin proorocii Tăi, zicând: ,,Ţara, în care intraţi ca să o stăpâniţi,
Este o ţară întinată, de necurăţiile popoarelor din aceste ţinuturi,
Cu urâciunile cu care au umplut-o, dela un capăt la altul mereu!
Să nu daţi pe fetele voastre, după fii lor, creând noi conjucturi!
Şi să nu luaţi fetele lor pentru fiii voştri, popor al lui Dumnezeu!
Şi să nu vă pese niciodată nici de propăşirea lor în viaţa efemeră,
Nici de bună starea lor! Şi în chipul acesta, veţi ajunge iarăşi tari!
Veţi mânca cele mai bune roade ale ţării, având masă ospitalieră,
Şi o veţi lăsa pe veci moştenire fiilor voştri între popoarele mari!
După tot ce ni s-a întâmplat, ca popor, din pricina faptelor rebele
Şi marilor greşeli pe care le-am făcut, iată, acum suntem salvaţi!
O, Dumnezeule! Nu ne-ai pedepsit după faptele noastre cele rele!
Se cuvine ca acum, când ne-ai păstrat pe aceşti oameni, scăpaţi,
Să începem să călcăm poruncile Tale şi să cădem în necredinţă,
Şi să ne-ncuscrim cu aceste popoare urâcioase, şi să fim iar orbi?
N-ar izbucni atunci iar, mânia Ta împotriva noastră cu uşurinţă
Pân-acolo încât ne-ar nimici, fără să lase nici rămăşiţă, nici robi?
Doamne, Dumnezeul lui Israel, Tu eşti drept în judecăţile Tale,
Iar noi astăzi suntem o rămăşiţă de robi, izbăviţi dintre popoare!
Iată-ne înaintea Ta, ca nişte vinovaţi, care ne-am rătăcit pe cale,
Şi din pricina aceasta, nu putem sta-naintea Ta! Dă-ne îndurare!
Flavius Laurian Duverna
06 Decembrie, 2007.