M-am urcat pe-un vârf de munte şi-am privit de-acolo-n jos,
Am văzut la poale omul, mic, plăpând, neputincios.
Şi mi-am ridicat privirea către Creatorul meu
Lăudând a Sa lucrare. MARE ESTE DUMNEZEU!
Cum să nu Te laud Doamne, pentru harul revărsat?
Pentru dragostea măreaţă ce-n Isus Ţi-ai arătat?
Pentru mântuirea dată ce-am primit în dar şi eu,
Nici nu pot găsi cuvinte. MARE ESTE DUMNEZEU!
Când s-a ridicat la luptă cel ce este-n coasta mea,
Şi-am strigat cu disperare:”Doamne, Tu nu mă lăsa!”
Doar atunci am văzut bine cât de mic şi slab sunt eu,
Când El m-a scăpat de toate. Mare este dumnezeu!
După ce-am învins ispita ce în faţă îmi stătea,
După ce trecut-a valul şi în zare se pierdea,
Am văzut că numai Domnul a purtat tot ce-a fost greu,
Cu-al Său braţ atotputernic. MARE ESTE DUMNEZEU!
Fraţilor, la fel ca Pavel, n-am cu ce mă lăuda,
Sunt cu slăbiciuni în carne, şi nădejde-n mâna Sa.
Iar de astăzi îi dau slavă, nu gândiţi că tare-s eu,
Tare-I Cel ce mă susţine! MARE ESTE DUMNEZEU!
Să rămân pe Calea sfântă, să rămân în Harul Său,
Şi să laud al Său Nume, asta aş dori mereu.
Lepădând întreaga fire, răstignind tot ce-a fost eu,
Şi să fiu un glas ce strigă: MARE ESTE DUMNEZEU!
Slava Lui I se cuvine; Lui Hristos şi Dumnezeu,
Şi aceasta-ntotdeauna fie în poporul Său!
Hai să-L lăudăm cu toţii, nu vă temeţi c-ar fi greu,
Şi cu toţi în cor să spunem:”MARE BESTE DUMNEZEU!”