Era o seară caldă atunci cu cer senin şi liniştită,
Aşa de încîntător într-un apus frumos de soare,
În culori de curcubeu cîmpia toată împodobită,
Scăldîndu-se în frumuseţea florilor de primăvară.
Sufla un vînt gingaş cu un susur zglobiu şi blînd,
Împrăştiind în jur parfum îmbătător de sălcioară
Iar de undeva se auzea un glas aşa duios, plăpînd,
Acorduri dulci de farmec pline în sunet de chitară.
Se rostogolia-n oglinda lacului ce strălucia în zare,
Dirijind splendoarea norilor ce pluteau măreţ pe cer
Iar în ritmul de amurg răsună melancolic o cîntare,
Reverberînd încet un cîntec tandru, blînd, stingher.
Curgea domol şi liniştit o preafrumoasă melodie
Şi se părea că pentru o clipă timpul parcă s-a oprit,
Se prefăcu-se toate-n jur în dezmierdări şi armonie,
Reflectînd de sus al stelelor albastru un rece infinit.
Cînta o tînără, luminată în razele argintii de lună,
Dar deodată vocea ei plăcută i se prefăcu-se în plîns,
Vărsîndu-şi jarul inimii lui Dumnezeu în rugăciune,
Durerea amară şi focul ce-i ardea în sufletul aprins.
Ea îşi lăsa-se atunci încetişor chitara înlăcrimată
Şi pe genunchi se prăbuşi-se jos în hohote plîngînd.
Din adîncul inimii cu mîinile spre ceruri ridicate,
Cerea iertare în rugăciunea ei cu ochii lăcrimînd.
Se făcu-se o linişte-n răcoarea serii şi o tăcere adîncă,
Doar zumzetul de greieraşi se mai auzea şi un suspin.
Cu un dor fidel de veşnicie inima îndurerată se avîntă,
Predîndu-şi viaţa în mîna Dumnezeului cel sfînt, divin.
Se întuneca-se, căci un nor învălui-se mîndra lună
Şi un vînt zglobiu se mai plimba foşnind prin frunze,
Iar tînăra aceea încă mai plîngea şi suspina întruna,
Încet echoul repetîndu-i taina rugăcunii de pe buze...
* * * *
E greu să urci atunci cînd toţi în jurul tău uşor coboară,
Pe drumul Golgotei, pe urmele însîngerate a lui Hristos.
Cînd cerul este scopul tău spre veşnicie doru-ţi zboară,
Spre măreţile splendori eterne, spre tot ce este mai frumos.
*******