Taina Nepătrunsă
O, Isus, al meu Mântuitor,
Mă plec în rugă către Tine,
Ca să-mi descoperi iubitor
Misterul Dragostei Divine!
Şi-n faţa tainei nepătrunsă
Care mintea n-o cuprinde,
Să văd întruparea ascunsă
Ce-n veşnicie se va-ntinde.
Si cât de uimitor ne-apare
Când în adâncu-i cugetăm,
Neînţeleasă-n rostu-i mare
Dacă am vrea să medităm!
Dumnezeu tare şi puternic,
Cu scutece, ai fost învelit,
Culcat în iesle, şi nevolnic
Pruncuşor mic, ai devenit.
Dar totuşi, erai Creatorul,
În plinătatea cea întrupată,
Acel ce-ai fost Superiorul
Oştirii de ingeri, altă dată.
Deopotrivă, în demnitate,
Cu Tatăl în sublima slavă,
Te-ai contopit prin entitate
Cu-o fiinţă mică, şi firavă.
Unind tot ce-i dumnezeesc
Te-ai învelit într-un mister,
Când trup luat-ai omenesc
Pentru-a face scară la cer.
Flavius Laurian Duverna
02 Februarie, 2007.