Ultima Speranţă
Isuse Doamne, ce-ai venit
În lumea noastră muritoare,
Un plan avuta-I de-mplinit
Privind a ei răscumpărare!
Lângă păcatul de origine
Purtat de-ai noştri părinţi,
Oamenii, în grele suspine,
De soartă stau năpăstuiţi.
Şi toţi cei apăsaţi de boale
Având în trupuri neputinţe,
Şi-au aflat prin Tine-o cale
De-a fi scutiţi de suferinţe.
Priviţi ca religve-ale ciumii,
Dintre cei dragi îndepărtaţi,
Ajunşi să fie spaima lumii,
Toţi vreau să fie vindecaţi.
Şi începând cu cei leproşi,
Şi cu acei dintre morminte
Fiind declaraţi ca păcătoşi,
Ei Ţi-au ieşit cu toţi-nainte.
Ei vreau să simtă fericirea
Şi pacea dulce dintre-ai lor,
Să scape de compătimirea
Oh, şi de oprobiul tuturor!
Plecând şi către ei privirea
Când strigând Te implorau,
Prin Tine au gustat Iubirea
În sănătatea ce-o primeau.
Şi cei orbi, si surzi, şi muţi,
Purtaţi in paturi, zlăbănogii,
Şedeau la rând ca să-I ajuţi
Şi-n lacrimi aşteptau ologii.
Voiau şi ei să poată merge,
Cei orbi să poată a vedea,
Şi surzii vorbele-a-nţelege
Şi muţii gura, a deschidea.
Să simtă ei, cât e de dulce
Când treci în viaţa sănătos,
Cât de plăcut e de-a aduce
La ai tăi dragi un mic folos.
Şi pentru a fi, în siguranţă
Că vindecarea vor obţine,
Ai rămas ultima speranţă
Ca să-I ridici, dintre ruine.
Tu ai fost sfânta aşteptare
Şi-n sănătatea ce le-ai dat,
Aflat-au scumpa vindecare
Prin haru-Ţi ce le-ai arătat!
Flavius Laurian Duverna
16 Octombrie, 2006.