APARA-L DOAMNE!
Isaia 40:29
„El dă tărie celui obosit,
şi măreşte puterea celui ce cade în leşin.
Ieremia 33:6
„Iată, îi voi da vindecare şi sănătate,
îi voi vindeca, şi le voi deschide un izvor bogat
în pace şi credincioşie.”
*****
Copilul ce mi l-ai dat Isuse, apăra-l de rău,
Ţine-l permanent sub aripile Tale ocrotitoare.
I-ai dat binecuvantarea Ta, e copilul Tău,
Vindecă-l, nu lăsa în durere, răul să-l doboare.
Luminează-i cărarea, spre Tine să grăbească.
Şi nici o nelegiuire să nu-i treacă prin gând.
Neprihănirea Ta ajută-l Doamne, să dorească,
Ştergei ochii Doamne, când în durere plâng.
Nu-i ţine seama, te rog, nici o greşeală,
Nu ştie că vrăjmaşul ţinteşte cu tot arsenalul,
El încă n-a înţeles că ispitele lumii înşeală
Şi vrăjmaşul stă pregătit, să înfigă pumnalul.
Nu-l laşi, Îţi mulţumesc, că-l luminezi,
Îl ocroteşti cu iubire din cerul Tău Sfânt,
Te Slavesc Isuse, că veghezi şi lucrezi.
Dă-i Duh de rugăciune şi sete după Cuvânt.
Dă-i pacea şi odihna din dragostea Divină,
Apără-l şi călăuzeşte-l să nu cadă leşinat.
El nu ştie ce face, iartă-i Te rog orice vină.
Umple-l cu puterea Adevărului Tău minunat.
Să-nţeleagă că Tu eşti singura iubire,
Unica lumină călăuzitoare spre eternitate.
Lucrează Doamne la a lui mântuire,
Să nu mai umble pe căi îndepărtate.
Dă-i pace, blândeţe, bunătate şi divină iubire,
Un suflet: smerit, îndurător, blând şi curat.
Înlocuieşte Doamne pământeasca fire,
Prin Harul iubirii Tale, cu firea divină de Împărat.
Amin!