NOI ASTEPTAM
Evrei 10:37
"Încă puţină, foarte puţină vreme",
şi "Cel ce vine va veni, şi nu va zăbovi.
*****
Noi aşteptăm a veşniciei dimineaţă,
Împlinită fiind lucrarea cea măreaţă,
A Tatălui slăvit, Lumină iubitoare,
Cea mai Înaltă-nţelepciune creatoare.
Noi aşteptăm noru-nconjurat de slavă,
Ridicat din aburii iubirii-ncinse ca o lavă,
Pe care vine Mirele în toată strălucirea,
Să-şi ia Mireasa, ce i-a primit iubirea.
Noi aşteptăm sfârşitul încercărilor,
Şi revărsată plinătatea îndurărilor.
Rugile se-nalţă spre Cer arzătoare,
Să vină cât mai iute a nunţii sărbătoare.
Noi aşteptăm sfârşitul oricărui suspin,
Sfârşitul lacrimilor sărate de pelin.
Noi aşteptăm sfârşitul luptelor de-acum,
S-ajungem desăvârşiţi la sfârşit de drum.
Să ne bucurăm de minunatul plai ceresc,
Despărţiţi definitiv de tot ce e lumesc.
Cu bucuria supremă ajunsă la final,
În cântarea de laudă pe plai sideral.
Noi aşteptăm ziua de măreaţă fericire,
Când glasul blând şi duios al Mirelui
Îşi va chema Mireasa-n nemurire,
La nunta minunată pe-ntinsul cerului.
*****
Apocalipsa 16:15
"Iată, Eu vin ca un hoţ.
Ferice de cel ce veghează şi îşi păzeşte hainele,
ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea!" -
Apocalipsa 22:12
Iată, Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine,
ca să dau fiecăruia după fapta lui.
Amin!