Când eu nu Te ştiam...
Când eu nu Te ştiam Isuse,
M-aflam în lume, fără rost,
Măcar că erau cele spuse
La ce va fi şi ce-a mai fost.
De tot ce-a fost eu nu ştiam,
Şi nici nu puteam a-nţelege
Cuvântul vesnic, căci trăiam
Străin de Tine-n făr-delege.
Când mă aflam în neştiinţă
Şi-n întuneric, foarte mare,
Ai luminat a mea conştiinţă
Să înţeleg, iubirea-Ţi mare.
Şi-am înţeles, că dela iesle
Prin ani spre marele Profet,
Ai fost feciorul unei bresle
De dulgherie... în Nazaret.
Şi că de la Iordan, din apă,
De când Te-a botezat Ioan,
Ai fost fântâna care-adapă
Din apa vieţii, an după an.
Şi când lucrare-ai terminat
Prin lacrime şi cu suspine,
Tu singur linul, L-ai călcat,
Şi nimeni nu a fost cu Tine!
Şi din grădina Ghetsimani
Şi pân-la muntele Golgota,
Dipreţuit ai fost de oameni
Şi mormânt, ales-au grota.
Astfel, s-adeverit Cuvântul
Ca-ntre cei răi să fii numit,
Cu bogaţi să ai mormântul
Măcar c-ai fost neprihănit!
Am înţeles că-n jertfa mare
Şi-n sângele ce L-ai vărsat,
Acum deplin, eu am iertare
Putând să fiu răscumpărat.
Şi pot fi-un rod al bucuriei
Ce Doamne, Te va înviora,
Prin anii mulţi, ai veşnciei
Ce nu se vor mai...număra!
Flavius Laurian Duverna
18 februarie 2008.