Iosif Visatorul
1.Doisprezece erau fii
Ce Iacov ii avea,
Dar mai mult din toti feciorii
Pe Iosif il iubea.
Nascut chiar la batrineta
El de frati n-a fost iubit
Pentru haina cea pestrita
Si pentru a lui pirit.
2.Si cind Iosif--visatorul,
Visele-si le povestea
Prezicindu-si viitorul,
Ura lor se aprindea.
“Ce inseamna visul asta?
Tu mai mare peste noi?”
Il mustra de-acum si tata,
Dar tinea in minte tot.
3.Da intr-o zi, tata-l trimise
La frati, ce oile pasteau
Ei, vazindu-l ca veni-se
Sa-l omoare se-sfatuiau.
Apoi toti au hotarat,
Ca cu douazeci de-arginti
Rob sa-l vinda in Egipt
La ceata de madianiti.
4.Pe tatal lor l-au amagit
Si Iacov mult a plans amar
Gindind ca Iosif a murit,
Dar el slujea la Potifar.
Pe tot ce Potifar avea
El a ajuns mai mare,
Caci Dumnezeu cu el era
In fiece lucrare.
5.Si cind stapina lui a vrut
La pacat sa-l impinga,
El de ispita a fugit
Ca-n temnita s-ajunga.
In temnita la dregatiori
Le tilcuieste visul:
“Paharnicule-n post te-ntorci!
Pitare—ti-a venit sfirsitul.”
6.Doi ani in temnita mai trec
Pin vede Faraonul visul
Dar magii nu il talmacesc
Si-i adus Iosif la dinsul.
“Nu eu, ci Domnul meu
Iti tilcuieste visul:
Sapte ani de foamete si greu
V-a incerca Egiptul !
7. Si daca-un om priceput
Vei pune tu in tara
Sa stringa-n anii de belsug
A cincea parte in grinare.
Va fi scapata tara ta
De foame si de moarte.”
Si Faraon atunci l-a pus
Mai mare peste toti si toate.
8.Din multe tari lume venea
La Iosif, griu sa cumpere,
Chiar fratii lui,ce incepeau
De foame ca sa sufere.
Cind la Iosif au sosit
Sa cumpere merinde
Pe ei el i-a recunoscut,
Dar ei n-aveau de unde.
9.Si toti cu fata la pamint
Inaintea-I se aruncase,
Asa ca totul s-a implinit
Cum el demult visa-se.
Atunci Iosif gind si-a pus
Sa-i puna la incercare:
“Aduce-ti pe Beniamin,”a spus
“Ca sa va dau crezare.”
10.Si dupa ce pe Simeon
Ii l-au lasat zalog,
S-au dus de la el si Faraon
Cu argint in saci, cu tot.
Iacov nu vroia sa dea
Mezinul mult iubit
Dar de ales el nu avea
Caci griul s-a sfirsit.
11.Luind baiatul,dar,si argint
Toti fratii au pornit
Si cu Iosif s-au intilnit
Iaras in Egipt.
La masa lui i-a invitat
Cu alesele bucate;
Cu toti ei s-au veselit
Uitind parca de toate.
12.A doua zi cind s-au pornit
Cu sacii plini spre casa
Pe loc a fost descoperit
Pahar si-argintul ce-l luase…
Iosif insasi poruncise
Sa fie pus in orice sac
Inapoi chiar tot argintul
Pe care griu au cumparat.
13.La Beniamin iera paharul
De dregatorul lui bagat.
Fratii-au strigat in glas amarul:
“Pedeapsa pentru al nost’ pacat!”
Si-au alergat sa mijlocesca
Pentru iubitul lor mezin
Ca tatal sa nu se sfirsasca
De jalea lui Beniamin.
14.Iosif n-a putut sa rabde:
“Eu sint Iosif!”a strigat
Si-au izbucnit cu toti in lacrimi.
Si-ndata s-au imbratisat.
Atunci Iosif lor le-a zis:
“Sa nu va intristati,
Nu voi, ci Domnul m-a adus
Aici ca toti sa fim salvati.”