De n-am să pot să-Ţi scriu, Iisus,
Un vers ţesut din dor şoptit,
Înalţă-mi zborul meu mai sus
Să-Ţi simt iubirea de nespus
Şi să-nţeleg cât m-ai iubit.
De n-am să pot să-Ţi cânt în zori
O doină-n lacrimi de alint,
Iisus, sfinţeşte-mi tot ce simt
Şi scaldă-ai dragostei fiori
În licăriri de mărgărint.
De n-am să pot să Îţi şoptesc
Cuvântul cel de farmec plin,
Mă-nvaţă, Doamne, să iubesc
şi pune-n mine-un dor ceresc
să-mi ardă-n inimă deplin.
De n-am să ştiu să Te aştept
Cu candela de dor arzând,
Fă să-mi răsară-un soare-n piept,
Să strălucească înţelept
Întreaga zare luminând.
De n-am să pot să plâng de dor,
Simţindu-mi sufletul pustiu,
Adu al lacrimilor nor
Să-mi picure pe obrăjor
Stropi calzi din dorul cel mai viu.
Şi fii-mi, Doamne, Dorul meu,
Prieten drag şi Dumnezeu!