Eu nu mă plâng

Eu nu mă plâng de lupte
Căci singur mi le-am vrut
- C-o să le am pe lume
Știam de la-nceput.

Știam numai necazuri
Că-n lume o să am
Când calea mântuirii
S-o iau mă hotăram.

Știam cu ce-i unită
Umblarea cu Isus,
Știam că doar cu jertfe
Știam că mi s-a pus.

Dar după ani de luptă
Azi când le-am îndurat,
Mai om mă simt fiindcă
Am ars și-am sângerat.

Mai una cu-Adevărul
Spre care-am pătimit
De care n-aș fi vrednic
Să nu fi suferit.

Am vrut așa credință
Să am spre-al meu Stăpân
Când El e-n suferință
Alături să-I rămân.

Decât un drum prin iarbă
Și-un rod ușor cules
Mai bin-urcuș eroic
Spre Țelul meu ales.