Îmi place...

Îmi place…

Îmi place Doamne lângă Tine
Să fiu sub cerul plin de stele,
S-ascult cuvintele-Ţi Divine
Atât de scumpe fiinţei mele!

Ca Nicodim cel ce în noapte
Te-a căutat, pân-Te-a gasit,
Mânat de duhul unei şoapte
Doresc s-ascult, glasul iubit.

Căci vreau o naştere din nou,
O transformare în Duh Sfânt,
Să răspândească, al ei ecou
Cât voi trăi pe-acest pământ.

Hrănindu-mă cu pâinea vieţii
Ce tuturor dai Doamne-n dar,
S-o strâng în pragul dimineţii
Când plec genunchii la altar.

Şi peste zi s-o-mpart în şapte
Şi chiar în opt s-o răspândesc,
Din om în om, tot mai departe
S-o aibă toţi, cei ce-o doresc.

S-astâmpere toţi, înfometaţii
Pe cei flămânzi după dreptate,
Şi-n acest fel, s-o dea la alţii,
În dar din marea-Ţi bunătate.

Căci pâinea Tu eşti Doamne!
Ce lumii întregi, Te-ai dăruit,
Ca ea să poată să se-ntoarne
Din al fagaşului, drum rătăcit.

Atunci din nou, vei reaşeza
În Universul cel etern, curat,
Şi-acest pământ cu lumea sa
Ce pentru veci, va fi salvat.

Caci dorul sfânt al veşniciei
Va fi împlinit cu scumpătate,
Şi cei ce-n vremea pribegiei
S-or bucura în final de toate.

Atunci va fi-acel mare puseu
De bucurie sfântă a mântuirii,
Trâmbiţat prin Galaxii mereu
Spre gloria de slavă a Iubirii.

Flavius Laurian Duverna
27 August, 2009.