Ploaia
Când ploaia binefacătoare
Toarnă stropii reci, de vânt,
Peste recoltele în aşteptare
Ce îşi iau hrana din pământ...
Natura atunci se-nviorează,
Copaci şi plante toate cresc
Când soarele viu luminează,
Peste câmpii, ce-nveselesc.
E splendid totul, ce minunat
Orincotro ţi-ntorci privirea!
Peisagii scumpe de-admirat
Procheamă în inimă iubirea.
Ea naşte dragostea de viaţă
Când de-a trăi şi de-a simţi,
În ori ce scumpă dimineaţă
Vrei să pricepi cum ea va fi.
Şi întotdeauna după ploaie
Se strâng recoltele bogate,
Când secerea cu râvnă taie
Spicele ce-s albe şi coapte.
Cu drag le pun în hambare
Şi-i timp de sfântă bucurie
A celor ce-au făcut lucrare,
Semănând, cu trudă-n glie.
Căci, aidoma ploii timpurii
Ce face spicul să crească,
Spre a împărţi mari bucurii
În timpul ce e să rodească,
Aşa prin Ploaia cea Târzie
Se completează bobul greu,
Un caracter, ce în veşnicie
Va preamări pe Dumnezeu.
Flavius Laurian Duverna
13 August, 2008.