Oamenii şi-au construit acoperişuri
sub care să-şi adăpostească sufletul trudit
şi pribeag, căci prea mult se târâiseră-n pustie,
prea mult au aşteptat.. aşa că s-au oprit
şi-au început să-şi construiască (întâi zece, o mie,
zece mii.. apoi toţi) sub cerul liber - acoperişuri.
Oamenii şi-au construit acoperişuri
ca să-şi ascundă faţa de ochii lui Dumnezeu,
căci prea mult s-au simţit nemernici, nevinovaţi,
iar obrajii brăzdaţi de vina ce se-adâncea mereu
n-au mai suportat să caute, să ceară iertarea ci, frustraţi,
s-au închins.. noi ne-am ascuns ochii de faţa lui Dumnezeu
şi, ca să părem că mai trăim, ne-am construit acoperişuri..
17.04.09