Semne cereşti
Timpul merge spre sfârşit
Ne spun semnele cereşti,
Ce ne vorbesc necontenit
Că aproape Doamne eşti!
Semnele-s prea grăitoare
Şi-apar zilnic în dezastre,
Strigând pentru avertizare
Glasului, gândirei noastre.
Cutremurele tot mai dese
Şi pe uscat şi prin oceane,
Ca voci, ce se vor înţelese
Răsun pe-orice meridiane.
Şi boli şi foamete, şi ciumi
Ce se ivesc pe negândite,
Vrea să spună-ntregii lumi
Cum că haru-i pe sfârşite.
Teroarea crudă-n războaie
Predomină la ordinea zilei,
Dar inimile, nu se înmoaie,
Nu doresc, favoarea milei.
Au devenit complet pasive,
Nu vor a şti de Dumnezeu,
Iar prin îndemnuri abuzive
Se-ndepărtează tot mereu.
Flavius Laurian Duverna
21 Septebbrie, 2008.